Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că ţinta pe care şi-o asumă guvernul este să aducă plăţile din PNRR la zi, în următoarele două, trei săptămâni, informează news.ro.
El a arătat că sporurile pentru accesarea fondurilor europene nu le mai pot acorda doar pe baza calificativelor de anul trecut, cele mai multe ”foarte bine” ci pe livrabile şi anume cereri procesate, timp respectat, fonduri transferate către beneficiari. Bolojan a menţionat că absorbţia fondurilor din PNRR este unul dintre cele mai importante proiecte ale României din acest an şi chiar dacă în aceste zile guvernul este interimar, de ceea ce se va întâmpla în următoarele două săptămâni va depinde într-o mare măsură dacă vor putea face absorbţia sau nu.
"Un element important pe care îl avem ţine de accelerarea plăţilor şi finalizarea lucrărilor, este a doua componentă importantă pe PNRR şi în aceste săptămâni am mobilizat toate echipele noastre, de la toate ministerele, în aşa fel încât să avem toţi oamenii disponibil implicaţi în analiza cererilor de plăţi", a spus premierul interimar Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
El a arătat că o problemă importantă este că "la multe ministere sunt întârzieri mari ale plăţilor, iar dacă constructorii nu sunt plătiţi cu lunile, e greu de presupus că vor finaliza lucrările".
"Ţinta este să aducem aceste plăţi la zi, în următoarele două, trei săptămâni. Vom discuta cu toţi partenerii, cu toţi beneficiarii să înţeleagă responsabilitatea pe care o au, pentru că dacă proiectele care rămân pe componenta de grant nu sunt terminate, nu doar că vom pierde bani, dar vom avea şi nişte penalităţi şi nu ne putem permite acest lucru, şi fiecare beneficiar, că este din sectorul public, că este din sectorul privat, primărie, consiliu judeţean, minister, companii private, trebuie să înţeleagă responsabilitatea pe care o au, în aşa fel încât să absorbim aceşti bani", a subliniat premierul interimar.
Bolojan a mai arătat că "vor asigura transparenţa totală a modului în care se fac tragerile şi se fac plăţile şi, în acest sens, în fiecare săptămână se vor face publice gradul de absorbţie şi plăţile care au fost făcute în fiecare săptămână, de către fiecare minister, în aşa fel încât, pe de o parte, să existe o presiune publică şi să ştie fiecare că nu mai e de glumit şi, de asemenea, să existe un monitor al modului în care se lucrează în fiecare minister".
Premierul interimar a mai spus că săptămâna aceasta s-a discutat în primă lectură hotărârea de guvern privind legarea sporurilor de fonduri europene de performanţă.
"Nu le mai putem acorda doar pe baza calificativelor de anul trecut, foarte bine, cele mai multe, ci trebuie să le acordăm de livrabile, adică cereri procesate, timp respectat, fonduri transferate către beneficiari, în aşa fel încât să fim angrenaţi cu toţii, de la colegul care este la verificare până la cel care semnează plăţile şi până la ministru, în această operaţiune de transfer de fonduri pentru a asigura fluxurile financiare, ca oamenii să poată lucra", a explicat premierul interimar.
Bolojan a menţionat că un lucru important este pregătirea recepţiei lucrărilor.
"Absorţia fondurilor din PNRR este unul dintre cele mai importante proiecte ale României din acest an şi chiar dacă în aceste zile guvernul este interimar, de ceea ce se va întâmpla în următoarele două săptămâni va depinde într-o mare măsură dacă vom putea face absorbţia sau nu, pentru că, până la finalul acestei luni e nevoie să terminăm toate negocierile şi vom face tot ce ţine de noi pentru a închide acest lucru", a arătat premierul.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.05.2026, 19:56)
Mai lasa-ne! Du-te la Oradea!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.05.2026, 22:00)
Mărlane , omul vrea să f reforme
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2026, 06:01)
Vrea doar sa fure cu gasca lui. Exact ce fac ,de 34 ani jaf, furt si saracie pentru noi.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2026, 08:04)
35 de ani te-au furat PSD si fostii PSDisti care sunt in AUR, precum Peiu valetul lui Adrian Nastase
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2026, 08:10)
Chitai ca te-a deconectat de la banu public si nu mai poti fura? Mai faci si tu un ban postand mesaje seara.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2026, 12:08)
Minți cu tupeu și nerușinare,cdr,pdl,guv Cioloș,guv.orban,catu,toți au furat și vândut România
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2026, 07:44)
mai ales ca acum banii se aduna accelerat la guvern cu detașați la primarii de la cancelarie si avem din ce sa plătim pe "cei care muncesc cu adevărat" si "constructorii". poate ar putea fi chiar convinși "constructorii" unui partid sa treacă la celălalt partid, odată ce trimișii guvernului ajung în teritoriu.
se pare ca constructorii si "oamenii care muncesc cu adevărat" au valoare electorala, pe lingă angajații Romgaz.
3. Felocitari d Bolojan ca nu se lasa distras si inti
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2026, 07:56)
Acum ca a iesit raport al corpului de control de la Transel ectrica ,ar fi util ca acesta sa fie dezbatut in presa ,sa ajunga prim ministrul din nou la tv ca sa expliciteze cum e cu acest SGG condus de Neacsu si Oprea si ce capusare si comisionare era la varful acestei companii din subordinea Secretariatului general al guvernului . Pe valul perturbatiilor din piata de energie ,cu directivele schioape care s au primit de la Comisia europeana si OUG urile lui Ciuca ,s au focusat cercurile de afaceri cu sprijin politic pe companiile de stat din energie . Macar purtatorul de cuvint ar trebui sa prezinte obiectiv situatia la televiziuni la o ora de varf !
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2026, 08:12)
"s-a permis" de către "oameni care muncesc cu adevărat"
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.05.2026, 11:36)
Bogdan Ivan se impauneaza cu munca lui Sebastian Burduja rusine! De fapt Ivan a facut Babes Bolyai pe cand Burduja a facut Harvard si Princeton, rusine pesedistilor!