Premierul britanic Boris Johnson a anunţat crearea "unui radar global pentru pandemii" pentru a identifica variante de coronavirus şi alţi agenţi patogeni emergenţi, un proiect care va fi pus în aplicare împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alte naţiuni, relatează astăzi EFE, conform Agerpres.
Înainte de Summitul G20 dedicat crizei mondiale de sănătate, desfăşurat vineri la Roma, Boris Johnson a avut joi o discuţie cu director general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pentru a aborda următorii paşi în combaterea pandemiei, potrivit unui comunicat publicat de biroul premierului din Downing Street.
OMS, în colaborare cu fundaţia britanică Wellcome Trust şi alţi parteneri internaţionali, va coordona programul pentru "a identifica, urmări şi împărtăşi date despre noile variante ale coronavirusului şi a supraveghea rezistenţa vaccinurilor în rândul populaţiei", se arată în comunicat.
"Lumea nu mai trebuie să fie luată niciodată prin surprindere de un virus care să se răspândească printre noi fără supraveghere. Trebuie să creăm un sistem de monitorizare a bolilor adecvat secolului XXI, care să permită comunicarea datelor în timp real, o secvenţiere genetică rapidă şi un răspuns pe măsură", a spus Johnson.
"Radarul global pentru pandemii" va permite identificarea agenţilor "patogeni emergenţi" şi va facilita "dezvoltarea rapidă a vaccinurilor şi a tratamentelor necesare", a adăugat prim-ministrul Marii Britanii.
Directorul general al OMS a subliniat, la rândul său, că pandemia de COVID-19 a evidenţiat "necesitatea vitală a unui sistem robust şi modern care să permită omenirii să fie cu un pas înainte în faţa bolilor emergente", notează sursa citată.
"Marea Britanie a oferit un exemplu solid de supraveghere şi secvenţiere a agenţilor patogeni, precum şi în dezvoltarea de vaccinuri", a precizat Ghebreyesus, care şi-a exprimat satisfacţia că guvernul britanic "va colabora cu OMS şi va întări supravegherea globală".
1. TARE ... !!!
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2021, 14:31)
Un fel de GPS ca la păduri ...
1.1. Prostul in fruntea ostilor ! (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.05.2021, 10:04)
Uite asa il aseaza industria pharma britanica pe prostul asta in fruntea ostilor. Dupa pierderea Agentiei Medicamentelor in favoarea Olandei, industria pharma britanica este orfana, vaduvita de cea mai importanta parghie de falsificat jocuri si indesat medicamente pe gatul europenilor. Inainte de a muri definitiv de foame, l-au scos din joben pe acest prostanac care intai a contestat virusul, apoi a acuzat China, apoi a acuzat OMS apoi a acuzat UE, apoi a acuzat din nou OMF apoi a subtilizat de la fostii frati din UE vaccinul lor de rahat pentru a fi distribuit doar bravilor catateni britanici. BJ este un mare bou mincinos, fara onoare care nu isi respecta promisiunile, in a carui gura se uita din ce in ce mai putina lume. Acum vrea sa se aseze musca la arat, doar doar pharma britanica isi mai promoveaza interesele. Mars la turbinca, Boris !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.05.2021, 15:00)
in ce calitate?
ce va monitoriza?
cate specializari va avea?
VRAJEALA!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.05.2021, 09:26)
doar una, sa i incarcereze pe aia de nu se vaccineaza
3. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 21.05.2021, 16:06)
desigur ca da... aveati impresia ca pasaportul verde digital a fost dezvoltat degeaba? sau DOAR pentru covid?
hai, ce naiba? doar nu sunteti atat de idioti!
veti fi controlati si verificati ca ultimii puscariasi nenorociti !
INTIMITATEA VIETII VOASTRE? .... un fapt al trecutului...