Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”

Brâncuşi, omagiat la Bruxelles

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură /

Brâncuşi, omagiat la Bruxelles

Lucrări ale celui mai mare sculptor al ţării noastre, Constantin Brâncuşi, aflate în muzee şi colecţii private din toată lumea, vor fi prezentate în cadrul Europalia 2019.

Expoziţia va fi proiectul principal al festivalului Europalia România. Pentru prima data după aproape 25 de ani, o expoziţie va fi integral consacrată artistului. Ea va fi deschisă la 1 octombrie 2019, la Bozar (Bruxelles) şi va aduna opere majore din muzee şi colecţii private din toată lumea, informează News.ro. Conducerea Europalia International, preşedintele contele Jacobs de Hagen şi managerul general Koen Clement, prezenţi la Bucureşti la întrevederi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au amintit la sediul ICR de expoziţia-far de la Bruxelles. Alături de cei doi, la discuţiile de la Guvern au fost prezenţi şi Freddy Neyts, membru al boardului Europalia International, Thomas Baekelandt, ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, şi Mirel Taloş, vicepreşedinte ICR. Discuţiile au punctat etapele de lucru pentru pregătirea prezenţei României, în calitate de ţară invitată de onoare, la ediţia aniversară a Festivalului, care marchează 50 de ani de existenţă. Koen Clement, directorul general al festivalului, a făcut o scurtă prezentare a evenimentului: "Este în inima Europei şi ceea ce este foarte special pentru festival este că durează până la 5 luni, deci sunt foarte multe evenimente prezentate, şi faptul că încercăm să combinăm artele: dans, teatru, expoziţii, în cazul României va fi organizată o expoziţie fantastică dedicată lui Brâncuşi, la Bruxelles. Europalia prezintă o ţară prin întreaga sa cultură, moştenirea contemporană, chiar gastronomică. Încercăm să arătăm inima culturală a ţării şi facem asta de 50 ani şi suntem extrem de onoraţi să avem România drept ţară invitată de onoare". Thomas Baekelandt, ambasadorul Belgiei la Bucureşti a vorbit despre eveniment: "Este un proiect important, nu doar pentru România, ci şi pentru Belgia şi Europa. Acum, când Europa se confruntă cu probleme de natură politică, chiar şi după alegeri vom profita să arătăm o altă faţă a Europei, care nu este politică, ci culturală. Este foarte important pentru Româ-nia". Contele Jacobs de Hagen este convins că vor fi foarte mulţi vizitatori dornici să vadă aceste lucrări: "Doar numele lui Brâncuşi, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români, va atrage mulţi vizitatori la principala expoziţie din Bruxelles, care va fi deschisă pe 1 octombrie şi va dura până în prima zi din februarie. Sper ca multă lume să profite de această expoziţie. De mult timp nu a mai fost organizată o expoziţie Brâncuşi cu multe lucrări provenite din ţări diferite, aşa că este o oportunitate pentru toată lumea să vadă cultura română şi pe unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai săi".

Europalia, unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de artă, este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, prima ediţie având loc în 1969. Festivalul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, în Belgia şi în ţări învecinate - Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Festivalul are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educaţie culturală. Publicul celor mai ample ediţii de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniţi din afara Belgiei. Ţara noastră va fi promovată de cea de-a 50-a aniversare a festivalului. De fiecare dată, evenimentul este deschis de şeful statului ţării invitate şi de regele Belgiei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS