BURSELE LUMII Discuţiile Trump - Zelenski, în atenţia investitorilor europeni

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 august

Discuţiile Trump - Zelenski, în atenţia investitorilor europeni

Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, investitorii aşteptând negocierile SUA-Ucraina pe tema războiului.

Deutsche Börse

- Acţiunile Commerzbank AG au coborât cu 3,4%, la 36,06 euro la ora locală 15.21. Strategii Deutsche Bank au modificat în sens negativ calificativul acordat titlurilor băncii germane: ”păstrează”, de la ”cumpără”.

- Indicele DAX a scăzut cu 0,2%, la 24.308,19 puncte la ora 15.24.

Nasdaq Copenhagen

- Titlurile Novo Nordisk A/S, producător danez de insulină şi medicamente pentru tratarea diabetului, au înregistrat un plus de 7,2%, 349,25 coroane daneze la ora locală 15.32, după ce medicamentul de slăbit de succes al companiei, Wegovy, a obţinut aprobarea de reglementare în Statele Unite pentru tratarea unei boli hepatice grave.

- Acţiunile Vestas Systems A/S, compania producătoare de turbine eoliene, s-au apreciat cu 16,4%, la 133,70 coroane daneze la ora 15.33, după ce Serviciul Fiscal Intern al SUA a emis noi reguli privind creditele fiscale pentru proiectele de energie curată.

- Indicele OMX Copenhagen 25 a crescut cu 1,5%, la 1.678,47 puncte la ora 15.35.

New York Stock Exchange

Pieţele americane au scăzut ieri dimineaţă, investitorii aşteptând publicarea datelor care arată evoluţia sectorului de retail şi un discurs susţinut de preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell.

- Titlurile Citigroup Inc. au coborât cu 0,03%, la 93,70 dolari la ora locală 09.57. Citigroup ia în considerare extinderea în zona activelor digitale prin oferirea de servicii de custodie pentru stablecoins şi produse de investiţii cripto, conform unui director al băncii americane, citat de Reuters.

- Acţiunile producătorului de aparate de zbor Boeing Co. s-au depreciat cu 1,7%, la 231,40 dolari la ora 09.59. Un avion de tip Boeing 757-300 aparţinând companiei germane Condor, cu 273 de pasageri la bord, care asigura un zbor din Corfu, în Grecia, la Dusseldorf, în Germania, a aterizat de urgenţă sâmbătă la Brindisi, în Italia, cu un motor în flăcări, iar o explozie a avut loc potrivit unor pasageri citaţi de presa internaţioală.

- Titlurile The Home Depot Inc., cel mai mare retailer american de produse de bricolaj, au pierdut 0,9%, ajungând la 395,66 dolari la ora 10.00. Compania este aşteptată să îşi publice astăzi rezultatele financiare trimestriale.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,1%, la 44.882,03 puncte la ora 10.01, S&P 500 - cu 0,07%, la 6.445,56 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Meta Platforms Inc. au coborât cu 3,1%, la 761,16 dolari la ora 10.02. Deţinătorul Facebook intenţionează să îşi reorganizeze pentru a patra oară, în doar şase luni, activităţile din domeniul inteligenţei artificiale, conform publicaţiei The Information, care citează surse apropiate companiei, anunţă Reuters.

- Indicele Nasdaq Composite a scăzut cu 0,09%, la 21.604,26 puncte la ora 10.03.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au fluctuat ieri, atenţia regiunii fiind îndreptată spre reuniunea Trump-Zelenski.

- În acest context, acţiunile companiei auto nipone Toyota Motor Corp. au urcat cu 1,7%, la 2.903 yeni, cele ale producătorului de electronice Sony Corp. au coborât cu 2,5%, la 4.183 yeni.

- Indicele Nikkei 225 a crescut cu 0,8%, la 43.714,31 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile Qantas Airways Ltd. au pierdut 0,4%, ajungând la 11,58 dolari australieni. Un tribunal din Australia a decis ieri că transportatorul aerian trebuie să plătească o amendă record în valoare de 90 de milioane de dolari australieni (58 de milioane de dolari SUA), pentru concedierea în mod ilegal a aproximativ 1.800 de angajaţi la sol în timpul pandemiei de Covid-19 şi, totodată, a criticat compania pentru că nu a dat semne de mustrări de conştiinţă pentru acţiunile sale, anunţă Reuters.

- Titlurile companiei petroliere Santos Ltd. s-au depreciat cu 1,1%, la 7,96 dolari australieni, cele ale Woodside Energy Group Ltd. au urcat cu 0,3%, la 26,89 dolari australieni. Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) avertizează că oferta de petrol va creşte mult mai rapid decât cererea în 2025 şi 2026, pe măsură ce OPEC+ îşi relaxează reducerile de producţie şi livrările din afara cartelului vor fi tot mai mari, potrivit CNN.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,2%, la 8.959,30 puncte.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb