UE sub presiunea dronelor: raportul care forţează Parlamentul European să reacţioneze

Parlamentul European urmează să dezbată şi să adopte în plenul din 22 ianuarie 2026 o rezoluţie privind dronele şi noile sisteme de război, pe baza unui raport aprobat luna trecută de Comisia pentru securitate şi apărare. Raportul a fost adoptat de membrii comisiei în şedinţa din 3 decembrie 2025, cu 31 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 2 abţineri. Printre europarlamentarii care au votat pentru acest raport s-au numărat Vasile Dîncu şi Cristian Terheş.

Raportul reprezintă una dintre cele mai ample şi mai dure evaluări realizate până acum de o instituţie europeană asupra modului în care războiul cu drone a schimbat fundamental natura conflictelor armate şi a expus Uniunea Europeană unor vulnerabilităţi strategice majore, atât militare, cât şi civile. Documentul porneşte de la concluzia că dronele au devenit arma dominantă a secolului XXI, depăşind ca impact tancurile, artileria sau aviaţia clasică. Experienţa războiului din Ucraina este invocată în mod repetat, raportul arătând că dronele au provocat mai multe pierderi decât orice alt tip de armament şi au transformat câmpul de luptă într-un spaţiu permanent supravegheat, saturat de senzori şi lovituri de precizie ieftine. Frontul nu mai este liniar, adâncimea strategică nu mai oferă protecţie, iar diferenţa dintre zonele militare şi cele civile se estompează rapid. Documentul mai arată că producţia de drone a ajuns la niveluri industriale: Rusia fabrică anual mai multe milioane de unităţi, cu sprijin tehnologic din Iran şi China, în timp ce Ucraina a dezvoltat o capacitate de peste 4,5 milioane drone pe an, devenind cel mai avansat laborator de război cu drone din lume.

Raportul citat menţionează că această realitate nu mai este limitată la frontul ucrainean şi precizează că Uniunea Europeană este deja expusă direct, prin incursiuni repetate ale dronelor ruseşti în spaţiul aerian al unor state membre, cum sunt Polonia, România şi statele baltice. Aceste episoade sunt definite în raport explicit drept încălcări ale suveranităţii, nu simple incidente sau acţiuni „hibride” vagi. Documentul citat susţine că dronele sunt folosite pentru testarea capacităţii de reacţie, pentru intimidare şi pentru cartografierea infrastructurii critice, de la reţele energetice şi noduri logistice până la baze militare şi frontiere externe. Raportul avertizează că o dronă de câteva mii de euro poate închide un aeroport, bloca un port sau provoca panică într-un oraş, fără a declanşa automat mecanismele clasice de apărare colectivă.

Un punct central al documentului îl reprezintă dependenţa structurală a Europei de furnizori externi, în special de China. Aproximativ 60% din componentele dronelor utilizate în Uniunea Europeană provin din Statele Unite şi China, iar în cazul componentelor critice dominaţia chineză este aproape totală. China controlează circa 74% din piaţa globală a dronelor comerciale, produce majoritatea senzorilor optici şi a sistemelor de ghidaj şi rafinează aproximativ 98% din pământurile rare utilizate în baterii, motoare şi sisteme electronice. În plus, Beijingul deţine aproximativ 85% din capacitatea globală de producţie a bateriilor litiu. Introducerea, în octombrie 2025, a unor restricţii severe de export pentru materiale şi tehnologii esenţiale a demonstrat cât de rapid poate fi afectată industria europeană de apărare, raportul avertizând că întreaga capacitate a UE de a produce drone şi sisteme anti-dronă poate ajunge să depindă de decizii politice luate în afara continentului.

Documentul critică dur modelul actual de apărare anti-dronă, considerat nesustenabil din punct de vedere economic. Utilizarea unor interceptori sau rachete de sute de mii ori chiar milioane de euro pentru a doborî drone ieftine este descrisă ca o ecuaţie pierzătoare. Raportul insistă asupra necesităţii unor soluţii simple, robuste şi produse în masă: război electronic, lasere, senzori acustici, reţele de detecţie distribuite şi interceptori ieftini, adaptabili rapid. Experienţa Ucrainei este din nou invocată, ca exemplu de combinaţie eficientă între tehnologie modestă ca preţ, producţie locală şi adaptare rapidă pe baza lecţiilor de pe front.

Un alt aspect esenţial este rolul IMM-urilor şi al start-up-urilor, care reprezintă aproximativ 80% din industria europeană a dronelor. Raportul arată că aceste companii sunt principalele surse de inovaţie, dar sunt sufocate de proceduri de achiziţie lente, criterii birocratice şi sisteme de certificare gândite pentru marii contractori tradiţionali din industria de apărare. Parlamentul European cere simplificarea radicală a acestor proceduri, finanţare directă cu toleranţă la risc şi eşec şi crearea unor ecosisteme regionale de producţie şi testare, mai ales în statele de pe flancul estic al Uniunii.

Raportul acordă un rol central Ucrainei, nu doar ca beneficiar de sprijin militar, ci ca partener strategic. Industria ucraineană de drone, capacitatea sa de inovare rapidă şi experienţa de luptă sunt considerate esenţiale pentru redefinirea doctrinelor militare europene. Documentul cere integrarea Ucrainei în baza industrială europeană de apărare şi accesul acesteia la programele europene de finanţare, subliniind că Europa nu îşi mai permite să ignore experienţa celui mai expus stat de pe continent.

Dimensiunea civilă a ameninţării ocupă un spaţiu important în raport. Dronele sunt prezentate nu doar ca o problemă militară, ci ca un risc direct pentru populaţie, infrastructură critică şi stabilitatea socială. Sunt menţionate explicit necesitatea sistemelor de avertizare timpurie, a adăposturilor, a instruirii populaţiei şi a cooperării strânse între armată, poliţie, autorităţi locale şi sectorul privat. Dronele sunt deja utilizate de organizaţii teroriste pentru atacuri ţintite, transport de explozibili şi operaţiuni de intimidare, iar raportul avertizează că Europa nu mai poate trata aceste scenarii ca fiind improbabile.

În plan politic şi juridic, documentul introduce o discuţie sensibilă privind aplicarea clauzei de asistenţă mutuală prevăzută de articolul 42(7) din Tratatul Uniunii Europene. Raportul arată că Uniunea trebuie să fie pregătită nu doar teoretic, ci şi operaţional pentru situaţia în care atacurile cu drone pot fi asimilate unui act de agresiune armată. Războiul cu drone nu se anunţă prin declaraţii oficiale, ci prin incidente repetate, calibrate pentru a evita un răspuns ferm, iar lipsa unei reacţii coordonate poate încuraja escaladarea.

Miza acestei dezbateri depăşeşte adoptarea unui text politic: este vorba despre modul în care Uniunea Europeană îşi asumă sfârşitul iluziilor de securitate ale epocii post-Război Rece şi decide dacă va deveni un actor capabil să se apere într-o eră dominată de drone sau va rămâne un spaţiu vulnerabil, testat constant şi presat din aer.