BUSINESS DAYS:40% dintre manageri sunt convinşi că ţara noastră se îndreaptă spre recesiune

V.G.
Companii / 30 septembrie

40% dintre manageri sunt convinşi că ţara noastră se îndreaptă spre recesiune

Cei mai mulţi dintre managerii companiilor româneşti consideră că anul viitor va fi unul extrem de dificil din punct de vedere economic, arată un comunicat de presă al Business Days, transmis astăzi redacţiei.

Potrivit sursei citate, 40% dintre manageri se aşteaptă ca PIB-ul să scadă şi România să intre în recesiune. Nume sonore din mediul de afaceri românesc se vor întâlni la Business Days, în căutarea soluţiilor care să le securizeze companiile în perioada ce va urma.

"Prezenţa la evenimentul Business Focus 2022 - The Next Level of The Evolution poate oferi o perspectivă clară asupra acestor crize atât din prisma autorităţilor române, a instituţiilor de reglementare, cât şi a reprezentanţilor companiilor multinaţionale care operează afaceri de succes în România sau a antreprenorilor rezilienţi şi performanţi din mediul nostru economic. Tocmai de aceea vor fi prezenţi alături de noi şi reprezentanţi ai instituţiilor importante în dezvoltarea României, precum Ministerul Economiei, Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, NATO şi ANRE", a declarat Laszlo Pacso, CEO, Consultant la BD Business Opportunity Generating Services şi organizator Business Days.

Tot în cadrul evenimentului vor fi abordate şi datele unor analize realizate în ultimiii ani care arată că 27% dintre managerii români consideră că situaţia companiilor pe care le conduc s-a îmbunătăţit în ultimul an, în timp ce 19% dintre ei sunt de părere că sectorul de activitate, în ansamblu, s-a îmbunătăţit. Cu toate astea, managerii companiilor autohtone nu sunt deloc optimişti cu ceea ce va aduce următorul an. Două treimi dintre aceştia consideră că economia globală şi cea europeană se vor înrăutăţi în 2023, în timp ce 71% au aceeaşi părere în ceea ce priveşte economia naţională.

Antreprenorii români îşi unesc forţele la Business Focus 2022

Deşi procentele nu denotă prea multă încredere în viitorul apropiat, cei mai mulţi dintre cei intervievaţi spun că sunt în căutarea unor soluţii care să îi ajute să-şi ferească companiile şi angajaţii de recesiunea pe care o intuiesc. Toate acestea vor fi subiecte principale de discuţie în cadrul Business Days. 60 de speakeri naţionali şi internaţionali, cu o experienţă în business şi dezvoltare de peste 10 ani, vor participa în această toamnă, la Bucureşti, la evenimentul în cadrul căruia vor dezbate subiecte arzătoare ale economiei curente şi vor încerca să găsească cele mai viabile opţiuni de adaptare la o piaţă dinamică, generată de schimbările majore ale ultimilor 2 ani şi jumătate.

Conform cifrelor ce reies din studiile recente realizate de platforma Business Days în perioada martie 2020 - august 2022, studiile CONFIDEX realizate de Impetum Group în 2021 si 2022, studiile MKOR realizate în 2020, 2021 şi 2022:

-93% dintre manageri se aşteaptă la o inflaţie accentuată;

-86% dintre manageri se aşteaptă să continue criza materiilor prime;

-40% dintre manageri consideră că PIB-ul va scădea.

Tocmai de aceea, evenimentul îşi propune să dezvăluie modalităţile prin care companiile de succes din România se adaptează la noua realitate, cum se pregătesc să facă faţă provocărilor care urmează şi cum pot maximiza oportunităţile derivate de starea de fapt actuală sau de realitatea viitorului preconizat. De asemenea în sesiunile interactive participanţii vor învăţa şi deprinde abilităţile necesare pentru transformarea digitală rapidă şi de succes a afacerii lor.

"Revenim cu acest Eveniment Aniversar cu un dublu scop. Odată, ca să conectăm antreprenorii şi factorii de decizie din companiile din România la oportunităţile şi provocările viitorului, oferindu-le un climat profesionist de schimb de experienţă şi învăţare prin care să-şi poată adapta strategiile şi afacerile la noul context şi la aceste oportunităţi şi provocări. Apoi, ca să celebrăm antreprenorii şi managerii români care prin viziune, inovaţie, creativitate, ingeniozitate, leadership, excelenţă, comunicare transparentă, muncă temeinică şi perseverenţă au creat şi conduc afaceri cu impact în economia şi societatea românească, generează inspiraţie şi produc schimbări în bine, acţionează cu responsabilitate şi sunt pionieri în transformarea digitală şi în tehnologizarea universului în care îşi desfăşoară activitatea şi în care au ales să trăiască, să întemeieze o familie şi să-şi crească copiii, lăsându-le moştenire o lume mai bună", susţine Lazslo Pacso, CEO, Consultant la BD Business Opportunity Generating Services şi organizator Business Days.

Ediţia aniversară a celor 12 ani de existenţă a Business Days vine cu 2 premii în plus faţă de cele deja tradiţionale, pentru transformare digitală şi inovaţie. Nominalizările antreprenorilor care au dovedit viziune, implicare socială, proactivitate şi expertiză, responsabilitate socială, calităţi incontestabile de leadership sau excelenţă în relaţia cu clienţii se pot face pe site-ul evenimentului până la data de 5 octombrie 2022. Acestea vor fi analizate de un juriu format din personalităţi de top ale mediului antreprenorial românesc, printre care: Dragoş Petrescu (CEO City Grill Group), Ruxandra Hurezeanu (Fondator al Ivatherm Cosmetics) şi Dragoş Anastasiu (CEO Eurolines România), se precizează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. 60 de speakeri naţionali şi internaţionali, cu o experienţă în business şi dezvoltare de peste 10 ani,

    foarte putin!! 

    pai astia nu am prins nici 2 cicluri de credit !!! 

    eu am prins 3 cicluri si in 89 si in 2007 si pe urmatorul de acum. 

    stiti dece intra economiile in recesiuni grave? 

    Simplu: din cauza speculatiei periodice a creditului si a imobiliarelor!! 

    Din cauza imobiliarelor ce devin inaccesibile =piata de bunuri si servicii conexe se prabuseste. 

    Cel mai simplu barometru!! 

    Atunci cand "valoarea speculata /impinsa prin credit" a activelor imobiliare depasesc valoarea GDPului net produs de regiunea /economia locala. 

    Cel mai simplu barometru!! 

    De aici ajungem periodic la devalorizari masive de moneda ca raspuns al guvernelor in a propaga deflatia; doar ca si aici pe termen scurt si cetatenii cu venituri locale sunt loviti din plin in prabusirea reala pe moment a puterii de cumparare -dupa maturarea infatiei. 

    sa vina unii mai cu calibru 

    1. dupa maturarea inflatiei

      s c cret 

      Cand estimezi ca se vor prabusi preturile imobiliarelor gen case din orasele mari?

    40 % sunt pro rusi,

    in lagare cu ei 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9126
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6804
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9667
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6911
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.7598

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro