Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri pe linie în şedinţa de tranzacţionare de ieri, în ton cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a urcat cu 0,66%, la 22.902 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 1,06%, până la 4.492 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la circa 89,5 milioane de lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 112,8 milioane de lei, şi cu mult mai redusă decât media zilnică a anului, de 180 milioane de lei, sumă ce reflectă totuşi şi ofertele de titluri de stat Fidelis, care cresc artificial media.
În piaţa ”regular”, clasamentul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 11 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 0,14%, la preţul de 29,54 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Electrica (EL), care au urcat cu 0,43%, la preţul de 23,5 lei, în condiţiile unor schimburi de 9,5 milioane de lei.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 5,51%, la preţul de 0,488 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de şapte milioane de lei.
Pe locul al patrulea în topul rulajului de la BVB s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), care au cumulat o valoare a schimburilor de 5,4 milioane de lei, acţiunile producătorului de petrol şi gaze încheind ziua în creştere cu 0,22%, la preţul unitar de 0,932 lei.
În piaţa ”deals” au fost înregistrate, în total, nouă schimburi. Cinci dintre acestea, în valoare de 4,3 milioane de lei, au fost încheiate cu acţiuni BRD - Groupe Societe Generale (BRD), la un preţ unitar de 22 lei, cu 1,38% peste referinţa din piaţa ”regular”. Celelalte patru schimburi, cu valori de uşor peste un milion de lei, au fost realizate cu titluri Hidroelectrica, Romgaz, OMV Petrom şi Banca Transilvania.
Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 0,62%, la 89.828 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,67%, până la 1.708 puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a urcat cu 0,79%, la 931 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1.”Electrocontact” (ECT): +14,89%
2. ”Fondul Proprietatea” (FP): +5,51%
3. ”Nuclearelectrica” (SNN): +3,44%
4. ”Transelectrica" (TEL): +2,96%
5. ”Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +2,91%
• Topul celor mai mari scăderi
1. ”Armătura” (ARM): -14,86%
2. ”Aerostar” (ARS): -4,13%
3. ”Condmag” (COMI): -3,85%
4. ”Rompetrol Rafinare" (RRC): -3,80%
5. ”Prefab” (PREH): -3,68%






















































Opinia Cititorului