BVB Creşteri pentru majoritatea indicilor

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 aprilie

Creşteri pentru majoritatea indicilor

Tranzacţii de numai 73 milioane lei, sub cele din şedinţa anterioară

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut preponderent creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu declinul pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a avut un avans de 0,67%, la 28.582 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,48%, până la 5.552 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 73,2 milioane lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 97 milioane lei, circa 70% din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.

În piaţa ”regular”, topul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), al căror rulaj s-a ridicat la 8,2 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 0,55%, la preţul unitar de 36,4 lei.

Pe poziţia a doua în topul lichidităţii s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), care au urcat cu 0,1%, la preţul de 1,002 lei, în condiţiile unor schimburi de şase milioane de lei.

Acţiunile Hidroelectrica (H2O) s-au apreciat cu 1,95%, la preţul de 157 de lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,8 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au situat titlurile Transgaz (TGN), care au cumulat un rulaj de 3,7 milioane de lei, acţiunile transportatorului de gaze naturale încheind ziua în creştere cu 0,57%, la preţul unitar de 88,8 de lei.

În piaţa ”deals” a avut loc un schimb cu acţiuni Transelectrica, în valoare de 3,2 milioane lei, tranzacţia fiind încheiată la preţul unitar de 92,1 lei, similar cu referinţa din piaţa ”regular”.

Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,77%, până la 2.125 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri şi al Fondului Proprietatea, s-a depreciat cu 0,36%, la 98.280 de puncte. Indicele BETAeRO, care grupează companiile considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a urcat cu 0,6%, până la 945 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Romcarbon” (ROCE): +12,73%

2. ”Energopetrol” (ENP): +9,09%

3. ”Prebet” (PREB): +6,22%

4. ”Artego" (ARTE): +5,00%

5. ”Rompetrol Well Services" (PTR): +5,90%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Armătura” (ARM): -15,00%

2. ”Bucur” (BUCV) : -6,20%

3. ”Şantierul Naval Orşova" (SNO): -2,55%

4. ”IAR Braşov” (IARV): -2,54%

5. ”Aquila” (AQ): -2,46%

Opinia Cititorului ( 44 )

  1. SNG bugetează un profit în scădere cu peste 40% in 2026 si anticipează că profitul net va continua să scadă și în primii 2 ani de producție ai exploatării offshore Neptun Deep din Marea Neagră, la 1,76 miliarde lei în 2027 și 1,532 miliarde lei în 2028.

    1. Au tendinta de a pune tinte mai mici de obicei,astfel sa poata realiza "planul" sau chiar sa zica l-am depasit.Este criteriu pt.conducere.

      Sigur, dintotdeauna au avut bugete mult subdimensionate pentru a-si asigura venituri suplimentare pentru "realizari marete"

    H2O e bine -cam.peste tot!

    1. mai ales ca ploua azi!

      :) cica si maine!Si la.munte,ninge:)!

    BRD + 5.5% pe trim 1. TLV e posibil sa urmeze BRD

    1. Cred ca mai bine,decat BRD!Dar vom vedea!

    De SNP ce părere aveți? Perspective?

    1. Perspective bune!Daca nu pun "solidaritate",nu vor mai ascunde.multe!

      Am lichidat SNP pe 15 Jan.

      Inca mi se pare o actiune umflata. 

      Stau la panda.

      Daca te uiti la asteptari Man, mediana era spre 1.3 mld profit pentru t1. A facut numai 1.028 deci oamenii ar putea sa fie dezamagiti.

      Totusi eram mai devreme pe agerpres.ro si citesc titlul "Grupul OMV Petrom a afișat un profit net în scădere ușoară, la 1,028 miliarde lei, în primul trimestru", am zambit un pic, da bine totusi la public. 

      Umflata SNP?

      Eu cred ca e subevaluata pentru ca inca nu-si aduc aportul la profit regenerabilele care sunt in constructie plus Neptun Deep.

      Tu de ce crezi ca este umflata? 

      Da, din perspectiva mea e umflata SNP!

      Vorbesc pe cifrele actuale si pe faptul ca a fost exclusa recent din indicii FTSE Russell. 

      Pe site omvpetrom gasesti: 

      Recomandările analiștilor - 30 aprilie 2026  

      Pret tinta mediu 0.8954 

      *

      O pot cumpara oricand si ies pe plus oricum ;) 

      SNP a bugetat un profit de 2,84 miliarde lei in 2026.

      Pe primul trimestru a facut 1.028 miliarde. Daca se mentine profitul actual pe 2026 vor avea cel putin 4 miliarde profit. 

      In plus pe primul trimestru a prins doar luna martie cu preturi mari la barilul de petrol.

      A fost exclusa recent din indicii FTSE Russell ca urmare a neîndeplinirii criteriului de eligibilitate privind lichiditatea. Din cauza noastra pentru ca o tinem termen lung

      Acum ceva timp in urma Morgan Stanley avea un pret tinta de 95 lei pentru H2O 

      I-a vezi la H2O,cat din ce s-a scos pe piata mai e la persoane fizice!

      Vroiam sa spun ca nu trebuie sa te iei intotdeauna dupa pretul tinta al specialistilor

      Max, nu incerc sa te conving.

      Fiecare cu perspectiva lui.... 

      *  

      1. Nu uita ca pornesti fraza cu un simplu "daca"! 

      2. Anul trecut la T1 au avut net 1069 M si lau inchis anul la 3069 M 

      3. O fi bugetat intamplator compania cei 2840M pt 2026? Citeste documentele de pe site-ul lor si o sa intelegi mai multe. 

      Incearca intotdeauna sa cauti si raspunsuri care iti contrazic teoria ;) 

      Te va ajuta!

      SPQR 

      Multumesc Tomate!

      Nici eu nu vreau sa te conving. Exprimam doar niste pareri personale. 

      Succes in continuare!

      Stai putin.

      Tu vorbesti de un TP dat de MS in Ianuarie 2024???? 

      Hai sa fim putin si seriosi. Mentioneaza si cu cat timp in urma ;) 

      *

      Citeste despre Behavioral Finance  

      Inca ceva si cu asta termin. Eu ti-am scris mesajul de la 4.10

      Anul trecut tendinta pretului barilului a fost de scadere incepand cu trim 1, in 2026 tendinta e de crestere incepand cu trim 1

      Succes in continuare! 

      *4.11

      Stiu ca pretul tinta H2O este vechi dar a fost vreodata H2O 95 lei? 

      La 4.10 era Tomate:))Aveti dubla personalitate si unul incearca sa-l convinga pe celalat?:))

      Stiu. M-am corectat. Mai fac si altceva in acelasi timp

      Oo,ce bine ar fi:) !Nu,dar a fost aproape!

      Asta este un punct foarte valid! ;)

      SPQR 

      Trebuie sa ai grija cum spui Tomate, Man incearca sa fie investitor nu speculator, sa nu il scoti de pe pozitie.

      De la anul vine Neptun Deep si nu stii cat o sa vina cresterea de dividend. Anul asta au investitii de 9 miliarde. 

      Eu sunt la SNP din 2022, an de an dividend normal+special+ crestere pret actiune, de la 0.4 si ceva la 1 si ceva. Nu a trebuit sa vand atat. Sunt la 40% din portofoliu si sunt foarte recunoscator pentru managementul asta si darnicia lor.

      Corect Tomate este cand spui ca ai vandut SNP sa spui si ce ai cumparat, altfel te trezesti ca pierzi bani. 

      Oare de ce va ofensati asa usor cand cineva are o perspectiva diversa????

      Man si Max, sper eu, sunt doua persoane distincte. 

      *

      Este ultima data cand voi mai raspunde cuiva care nu are bunul simt sa se identifice in vreun fel!!!! 

      Deși încerc să fiu investitor, fac ce fac și tot speculant ajung... Obiceiuri proaste deprinse în anii 90, ce vreți? Am vândut TLV la 37 de lei și am acum 700.000 de acțiuni SNP. Aștept ex. date-ul. Ulterior, voi vedea, că mă sucesc și eu după cum bate vântul PSDist, dar cred că voi intra full pe TLV. Spre sf. anului, probabil îmi voi construi un portofoliu amplu pe BVB, în funcție de realitatea politico-economică de la acel moment. În opinia mea de nespecialist anul ăsta e mort, dacă reușesc să ciugulesc un 10% sunt tare. Spor tuturor. Vă doresc din toată inima decizii înțelepte.

      Nu știu de unde reiese că aș fi ofensat, dar știu cu certitudine că nu sunt Max. :)

      Iar eu nu sunt MAN :)

      Nici eu nu sunt ofensat. Este normal sa avem pareri diferite.

      Succes! 

      Raspund aici amandurora:

      Max 

      Nu am perceput in discutia noastra ca ai fi fost ofensat , deci partea asta nu te viza si pe tine ;) 

      Man 

      Recunosc ca am picat in capcana illeismului de la 4.19, iar in ultima fraza am perceput oaresce "condescendenta".... 

      Ma bucur ca am clarificat.  

      Succese si voua!

      Tomate, nu te supara, tot ce am spus este ca ii raspunzi unui investitor ca un speculator.

      Apoi te mai rugam sa mai spui ce cumperi daca vinzi Petrom. 

      Nu sunt deranjat de comentariul dumitale, la FP ai avut take bun chiar daca nu l-am urmat. 

      Imi pare rau sa aud ca ai vandut TLV Man, ai putea sa spui mai jos de ce? Daca ai luat SNP la 1 sa spunem iti da un dividend de 0.0578, adica ai 5% return.

      Pe cand la TLV ai 14.41 actiuni gratuite la 100 detinute +dividend 1.28 /actiune. 

      Mai sus mai spui ca "anul ăsta e mort, dacă reușesc să ciugulesc un 10% sunt tare", depinde ce faci cu dividendul, il reinvestesti il retragi 

      "Oare de ce va ofensati asa usor cand cineva are o perspectiva diversa????" iti spun cinstit Tomate, m-a deranjat. La FP ai avut opinii foarte serioase. Cand am auzit ca ai vandut SNP mi s-a parut o atitudine neserioaso, gen Vijeu.

      Astia dau dividend an de an, si normal si special, si investesc si 9 mld si noi vindem. De ce? Pai ca au unii preturi tinta cu 10-15% mai jos, si ca PERul este la 20, ba serios? Nu era pe la 1,07 inainte sa o excluda din FTSE Russell? 

      De asta te-am rugat, Tomate, sa ne spui, ca o rugaminte, in ce ai intrat daca ai vandut SNP. 

      Si legat de pseudonim, nu am de ce sa pun unul, nu vorbesc urat, ma feresc de atacuri agresive, doar aveam asteptari mai mari de la dumneata. 

      Am vândut TLV pentru că va mai scădea, în timp ce SNP iată, stagnează, ba chiar crește ușor. În funcție de ce se va întâmpla la ex date SNP, voi vinde și voi cumpăra 15.000 de acțiuni, pentru că va crește pe măsură ce se apropie dividendul și mai apoi gratuitele. Așa fac în fiacare an.

      „voi vinde și voi cumpăra 15.000 de acțiuni” - evident, TLV.

      Bafta multa MAN , ma bucur ca nu ai vandut din cauza cuiva, de asta am fost deranjat pe Tomate, raspunsuri precum cele avute mai sus pot sa te scoata dintr-o actiune. Si trec cateva luni, ajunge pe la 1.1+ si vezi ca ai gresit. Ca vezi ca nu ne spune in ce a intrat cu banii de la SNP.

      Există și posibilitatea să nu vând SNP deloc, la cum urcă petrolul... Dar e cu dus și întors... Depinde de culoarea noului guvern și de taxele care vor fi sau nu impuse pe profiturile SNP. Ideea e că SNP s-ar putea să aibă un an STELAR, urmat de un 2027 care va fi caracterizat de entuziasmul Neptun Deep. Dacă se aliniază stelele corespunzător, 1.5 lei pt SNP la anul e puțin. Iertați-mă, scriu cam dezlânat pentru că mai fac și alte chestii concomitent.

      De acord cu ce spui, am 40% din portofoliu in SNP, dar pacat ca pierzi TLV. Este foarte generoasa ca si companie, cum scriam zilele trecute, a dat dividend si de pandemie, daca ramane 14.41 si la anul actiunile gratuite pentru fiecare 100 detinute, in 5 ani dublezi numarul de actiuni detinute.

      Pacat ca ai pierdut si FP, aveam nevoie de voturile tale, la alegerea din februarie s-a pierdut rascumpararea de actiuni la 200,000 de voturi:o 

    Nu cred ca se va untampla ceva ,mult prea grav azi,pe BVB!.!

    Si la cum arata vremea de afara inmulte zone cred ca ar trebui sa va urez:

    1MAI mult/ti acasa :))! 

    CRIS-TIM FAMILY HOLDING 

    22,5500 

    30.04.2026 13:32:42 

    -3,63%  

    Cum ar fi sa il vedem sub 19 saptamana viitoare dupa motiune? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb