BVB Deprecieri pentru majoritatea indicilor

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 octombrie

Deprecieri pentru majoritatea indicilor

Tranzacţii de 83 milioane de lei, sub cele din şedinţa anterioară

Toţi indicii Pieţei Reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au depreciat, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, într-o zi cu scăderi pentru pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a coborât cu 1,06%, la 22.611 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 0,88%, până la 4.356 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 83,3 milioane de lei, sub cea a şedinţei anterioare, de 99,2 milioane de lei, şi cu mult mai mică decât media zilnică a anului, de 171,5 milioane de lei, sumă ce reflectă totuşi şi ofertele de titluri de stat Fidelis, care ridică artificial suma.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: ”Indicii pieţei locale au încheiat şedinţa de tranzacţionare cu scăderi pentru majoritatea indicilor, valorile înregistrate încadrându-se în intervalul +0,09% pentru BET-AeRO şi -1,25% pentru BET-NG (...) Dintre constituenţii indicelui BET, cele mai notabile evoluţii au fost înregistrate de Transelectrica (TEL), -3,87%, Transgaz (TGN), -3,40% şi Digi Communications (DIGI), -2,66%”.

În piaţa ”regular”, topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 14,6 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,29%, la preţul de 27,92 lei.

Pe poziţia a doua, în topul rulajului, s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au coborât cu 1,15%, la preţul de 0,946 lei, în condiţiile unor schimburi de 8,5 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) s-au depreciat cu 1,5%, la preţul de 9,85 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de şase milioane de lei.

Pe poziţia a patra, în topul rulajului de la BVB, s-au situat titlurile Electrica (EL), ce au cumulat o valoare a schimburilor de 5,8 milioane de lei, acţiunile furnizorului şi distribuitorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 0,42%, la preţul unitar de 23,9 lei.

În piaţa ofertelor publice a fost înregistrată o operaţiune realizată de Lion Capital, în valoare de 3,8 milioane de lei. Fosta SIF Banat-Crişana şi-a răscumpărat 1,1 milioane de acţiuni proprii, la preţul de 3,5 lei, cu 0,29% peste referinţa din piaţa !regular”, titlurile urmând să fie distribuite gratuit către membrii conducerii societăţii.

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un declin de 1,13%, la 80.908 puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1.”Armătura” (ARM): +14,38%

2. ”Carbochim” (CBC): +4,55%

3. ”Bittnet Systems” (BNET): +2,63%

4. ”Promateris" (PPL): +2,56%

5. ”Mecanică Fină" (MECE): +1,67%

Topul celor mai mari scăderi

1. ”Vrancart” (VNC) -6,83%

2. ”Electroargeş” (ELGS): -4,92%

3. ”Transelectrica” (TEL): -3,87%

4. ”Transgaz" (TGN): -3,40%

5. ”Electromagnetica” (ELMA): -2,78%

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Azi TLV incepe drumul spre 30 lei

    1. Sau mai tarziu????

      Exclus....TLV nu va raporta rezultate prea bune pe 10 noiembrie, deci nu va creste.

      Sunt toate la vale si astazi. Pe ce considerent va bazati cand ziceti ca incepe drumul spre 30 lei ?

      Ma bazez pe:

      BRD + 6% la 9 luni 

      Raiffeisen Bank + 8% la 9 luni

      TLV + surpriza% la 9 luni 

      DIV special

    Sunt mutli bani in piata si apetit, atat retail cat si institutionali, dar cred ca cele cu earnings solide vor performa bine, lumea va fi sel ectiva.

    Multe au explodat pe seama la multiplii si nu se justifica, gen energy si utilities.

    TLV e in consolidare ca si indicii europeni de banci, earnings si guidance vor dicta directia 

    Tocmai am citit niște articole care ridicau in slavi BVB, un altul care promova si însemna românii sa investească pe BVB, chiar si un plan de investiții gradual. Nici unul nu atentiona micii si "naivi investitori amăgiți ", ca, la "colț " ii așteaptă rechinii, "marile manevre" prin care prețul acțiunilor manipulare, ii pot lăsa cu buzunarele goale. Misei. mincinoși, fără nici-o măsură asupra prezentării riscurilor.

    Bomba zilei,dar doar pentru cine nu a citit atent comentariile de aici dinaintea IPO care mai ziceau una-alta despre niste probleme corporative si o perspectiva foarte indepartata a listarii pe AERO,e ca EM nu se listeaza intr-un interval previzibil.

    ''În prezent, compania transmite că nu întrunește criteriul de free-float minim de 10%, necesar pentru admiterea la tranzacționare, însă anunță intenționează să realizeze o nouă majorare de capital social în următoarele 12 luni, în funcție de condițiile pieței, pentru a extinde baza de acționari și a îndeplini cerințele de listare.''

    In traducere 'am uitat sa va spunem si asta cu criteriile de listare,Tradeville era cu ochii pe comision si n-avea vreme de mofturi din astea,baga clientii cu pieptul gol.Ramaneti voi intr-o societate de tip inchis si credeti-ne pe cuvant ca mai facem o majorare,cand s-o putea,cand si daca ne-o conveni.Atunci o sa fiti diluati insa nu stam sa va mai dam detalii ca si asa v-am scris prea multe despre probleme in prospect si se pare ca nu v-a interesat asa ca de ce sa va zicem si ce va asteapta' 

    1. adicas fam.biltica si siminica au electromontat o cacealma de se rasuceste chelu in mormant de invidie

      sunt băgat cu 20.400RON în EM bălteanu corp. inc.

      în 12luni cîștig 20.400RON doar jucînd loto la betano cu 50bani pe pariu ! 

      așa că la următoarea tentativă peste 10ani nu mă diluez 

      :

      eu cu tradeville îs mai degrabă îngrijorat despre scurgerile de date personale ale cliențiilor către hackeri ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb