Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, scade uşor cu 0,02%, fiind cotat la 6.359,17 puncte, iar BET-C, indicele compozit al pieţei, coboară la 3.287,32 puncte, în urma unei deprecieri de 0,18%. De asemenea, BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, scade cu 0,23%, atingând valoarea de 30.226,37 puncte.
În ceea ce priveşte titlurile Romgaz (simbol SNG), acestea cresc cu 0,15% la 33 lei/unitate. Pe de altă parte, pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz creşte cu 1,4%, la preţul de 9,94 dolari.