Revista BURSA Construcţiilor

BVBO nouă zi cu aprecieri solide pentru indicii de la bursa locală

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 06 noiembrie 2020

O nouă zi cu aprecieri solide pentru indicii de la bursa locală

Prime Transaction: "Banca Transilvania a asigurat 22% din rulaj"

O nouă zi cu aprecieri solide pentru indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a consumat ieri, referinţa BET marcând un avans de 0,80%, similar cu cel din ziua anterioară, însă mai redus decât creşterile din bursele dezvoltate. Aceasta a fost a patra zi de creşteri consecutive atât pentru bursa locală cât şi pentru pieţele europene şi americane, acestea din urmă tranzacţionându-se în creştere (+2%) la ora redactării pe fondul aşteptării rezultatelor alegerilor din Statele Unite, unde deşi lupta încă era foarte strânsă prima şansă o deţinea candidatul democrat Joe Biden.

Pieţele americane şi europene, inclusiv BVB, au recuperat practic în această săptămână scăderea din octombrie şi mai precis din finalul lunii trecute, evoluţia fiind una în tandem. La Bucureşti, lichiditatea a avut însă de suferit ieri, rulajul total fiind de puţin peste 31 milioane de lei, din care 3,88 milioane au venit de pe structurate, iar 4,65 milioane din partea unui "deal" cu 2,5 milioane de acţiuni SIF Banat - Crişana (SIF1). Indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea (FP), BET-FI, a fost de altfel singurul indice cu o evoluţie sub piaţă ieri, un plus de doar 0,05%, evoluţie ce indică încrederea investitorilor în SIF-uri.

În orice caz, potrivit Reuters, reacţia pozitivă a pieţelor din această săptămână vine în contextul în care există semnale pentru eliminarea incertitudinii electorale şi reducerea şanselor unor creşteri ale impozitelor pe câştigurile de capital din Statele Unite - propuse de candidatul democrat Joe Biden - dacă republicanii rămân în controlul Senatului. Indicele "fricii", VIX, a consemnat şi el o scădere importantă în ultimele zile.

Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: "Indicii continuă evoluţiile pozitive la BVB. Cel mai bun avans a fost înregistrat de indicele BET-NG, care a crescut cu 0,97%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 6,3 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă. Banca Transilvania (TLV) este cel mai lichid emitent din şedinţa de azi (n.r. ieri), asigurând peste 22% din rulajul zilnic. Pe piaţa DEALS a fost o singură tranzacţie cu acţiuni, respectiv SIF Banat Crisana (SIF1), în valoare de 4,6 milioane lei. Din cadrul indicelui BET, remarcăm evoluţia societăţilor: Alro (ALR), +2,96% şi Purcari Wineries (WINE), +2,39%. La capitolul scăderi, avem doar două companii ce au închis pe minus: Bursa de Valori Bucureşti (BVB), -0,86% şi Conpet (COTE), -0,27%".

Titlurile TLV au avut astfel cel mai bun rulaj al şedinţei de ieri, de 6,91 milioane de lei. Acţiunea Banca Transilvania a urcat cu 0,25%, la 2,035 lei.

Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile Romgaz (SNG), al căror preţ a urcat cu 1,49%, la 27,3 lei, în condiţiile unei lichidităţi de 2,65 milioane de lei.

Titlurile Electrica (EL) au cumulat un rulaj de 2,27 milioane lei, într-o zi în care acţiunile companiei de distribuţie şi furnizare au avut un avans de 1,29%, la 11,8 lei.

Totodată, acţiunile FP au urcat cu 0,38% la 1,3150 lei, pe un rulaj de aproape 1,86 milioane de lei, iar titlurile TeraPlast (TRP) au marcat un avans de 1,39%, la 0,4380 lei, pe o valoare a tranzacţiilor de 1,28 milioane de lei.

Un rulaj relativ mare a fost marcat ieri şi pe acţiunile Prebet (PREB), care au urcat ieri cu 3,30% pe fondul unor tranzacţii de 0,74 milioane de lei. Pe acest emitent s-au înregistrat volume importante în ultimele două săptămâni. Acţiunile Bittnet Systems au cumulat şi ele transferuri de 0,7 milioane de lei, evoluţia fiind una în creştere (+5,71%).

Indicele compozit BETPlus a urcat cu 0,78%, la 1.323,70 puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,70%, până la 1.662,00 puncte.

  Topul celor mai mari creşteri 

1. "Bittnet Systems" (BNET): +5,71%

2. "Prebet" (PREB): +3,30%

3. "Alro" (ALR): +2,96%

4. "Ropharma" (RPH): +2,73%

5. "Biofarm" (BIO): +2,59%

  Topul celor mai mari scăderi

1. "COS Târgovişte" (COS): -11,11%

2. "Turism Felix" (TUFE): -6,51%

3. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -3,45%

4. "Electromagnetica" (ELMA): -1,82%

5. "Compa" (CMP): -1,43%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro