Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

BVB şi RASDAQPetrom, în topul lichidităţii, pe fondul "deal"-urilor

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Petrom, în topul lichidităţii, pe fondul "deal"-urilor

Tranzacţiile efectuate, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti au cumulat 34,03 milioane de lei (7,7 milioane de euro), pe fondul unor fluctuaţii uşoare ale cotaţiilor.

Indicii BET Plus, de referinţă, au urcat cu 0,08%, în timp ce BET, al celor mai lichide acţiuni, a scăzut cu 0,02%.

BET Plus include cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Acţiunile OMV Petrom au avut cea mai ridicată lichiditate, cu operaţiuni care au însumat 9 milioane de lei, însă doar o mică parte din această sumă a rezultat din schimburi în piaţa regular, unde preţul a scăzut cu 0,7%.

Cea mai mare parte a rulajului cu acţiunile OMV Petrom a provenit din trei operaţiuni pe segmentul deal care au totalizat 8,6 milioane de lei.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni Romgaz de 8,4 milioane de lei. Cotaţia producătorului de gaze naturale a crescut cu 0,9% şi a compensat astfel scăderea OMV Petrom.

Indicele sectorului energetic, BET NG, a scăzut cu 0,1%, iar BET FI, format din SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 0,1%.

Acţiunile Electrica (EL) au scăzut cu 2% şi au avut astfel un impact negativ semnificativ în declinul BET NG şi al pieţei. Preţul titlurilor companiei de electricitate se află însă în urcare cu 3,3% pe ansamblul săptămânii, susţinute de evoluţia bună din şedinţa de marţi, când au crescut cu 5,4%.

Printre acţiunile cu transferuri de peste 1 milion de lei s-au numărat ş Fondul Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV), BRD - Groupe Societe Generale (BRD), Erste Bank Group (EBS), Transgaz (TGN) şi Transelectrica (TEL), potrivit Mediafax.

Acţiunile Fondul Proprietatea au scăzut cu doar 0,1%, fără să fie afectate vizibil de anunţul ASF de respingere a proiectului de regulament privind titlurile de interes, mecanism prin care FP intenţiona să se listeze la Londra.

Indicele extins BET XT a crescut cu 0,1%, în timp ce BET BK a avansat cu 0,4%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat ieri că extinde, începând cu 8 decembrie, până la ora 18:00, programul de tranzacţionare pe piaţa destinată obligaţiunilor, aliniind astfel orarul de tranzacţionare de pe această piaţă la cel al pieţelor de acţiuni, drepturi şi unităţi de fond. În prezent, piaţa de obligaţiuni este deschisă între orele 9:30 şi 16:45.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

23 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8641
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1529
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5153
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.2908
Gram de aur (XAU)Gram de aur252.2762

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
CEZ România
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie