BVBVolumul scade la doar 24 milioane de lei

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 martie 2018

Volumul scade la doar 24 milioane de lei

Creşteri de 7,77% şi 6,5% pentru acţiunile SSIF BRK Financial Group şi Aerostar

Volumul înregistrat în şedinţa de tranzacţionare de ieri a fost de doar 23,9 milioane de lei (5,13 milioane de euro), cu mult sub valoarea medie înregistrată în acest an, de 62,9 milioane de lei.

Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au depreciat, singurul coş de acţiuni care a încheiat şedinţa de tranzacţionare în creşrere fiind BET-FI, cu un avans de 0,32%.

Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare în cadrul Goldring ne-a precizat: "Piaţa autohtonă a fost influenţată de evoluţia celor externe, care, în mare, au încheiat şedinţa de tranzacţionare în scădere. Totuşi, deprecierile bursei locale au fost mai reduse, faţă de cele din pieţele vestice. A ieşit în evidenţă volumul mare înregistrat de acţiunile SSIF BRK Financial Group (BRK), probabil şi în contextul numirii noului director general adjunct (n.r. Răzvan Raţ)".

Cea mai mare creştere pe segmentul principal al pieţei a fost avută de titlurile BRK, a căror cotaţie a urcat cu 7,77%, până la 0,086 de lei/acţiune, pe fondul unui rulaj de 3,66 milioane de titluri, în valoare de 303.623 de lei.

Acţiunile transferate ieri reprezintă circa 1% din capitalul social al emitentului.

Locul al doilea în topul aprecierilor este ocupat acţiunile Aerostar (ARS), care au urcat cu 6,5%, până la preţul unitar de 5,24 de lei, în contextul unor transferuri de 15.099 de titluri, totalizând 76.879 de lei.

Compania Raytheon a emis o cerere de ofertă către Aerostar pentru mai multe informaţii despre piese prelucrate şi piese mecanice pentru radarul Patriot care ar putea fi fabricate la Bacău, potrivit unui comunicat de presă.

Topul lichidităţii pe piaţa "regular" a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ultima cotaţie a societăţii fiind de 2,435 lei/unitate, în scădere cu 0,61%, pe fondul unui volum de 6,38 milioane de lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile OMV Petrom (SNP), preţul de închidere fiind de 0,3065 lei/acţiune, în contextul unor transferuri de 2,26 milioane de lei, în scădere cu 1,13%.

Acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (SNG) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 13,96 de lei, pe fondul unui volum de 1,34 milioane de lei, în scădere cu 0,29%.

Pe piaţa "deal" a avut loc un transfer cu acţiunile TLV, la preţul unitar de 2,45 lei, valoarea tranzacţiei fiind de 3,67 milioane de lei, în stagnare.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii ale bursei a scăzut cu 0,48%, iar indicele BET-Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,45%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a avut un recul de 0,29%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale bursei, a înregistrat o scădere de 0,38%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "SSIF Brk Financial Group" (BRK): +7,77%

2. "Aerostar" (ARS): +6,50%

3. "SIF Moldova" (SIF2): +1,40%

4. "Electrica" (EL): +1,22%

5. "SIF Muntenia" (SIF4): +0,21 %

Topul celor mai mari scăderi

1. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -8,64%

2. "Sphera Franchise Group" (SFG): -4,67%

3. "Cemacon" (CEON): -4,48%

4. "Prebet" (PREB): -4,17%

5. "Oltchim" (OLT): -3,40%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro