CA SĂ ACOPERE "GOLURILE" LĂSATE DE ORDONANŢA 52ANPC: Legea creditelor de consum se va modifica anul viitor

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 noiembrie 2016

Legea creditelor de consum, care a fost completată prin Ordonanţa de Urgenţă 52/2016, se va modifica printr-o lege pe parcursul anului viitor, a declarat miercuri directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, care a mai spus că următoarele schimbări vor fi făcute pentru a acoperi "golurile" lăsate de Ordonanţa 52.

Legea creditelor de consum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă 52/2016 privind creditele de consum, care a intrat în vigoare de la 30 septembrie şi care îi protejează mai bine pe consumatori în raport cu creditorii.

"Avem implementată legea creditelor de consum, dar aceasta se va modifica printr-o lege pe parcursul anului viitor. Încercăm să acoperim golurile lăsate de Ordonanţa numărul 52", a spus Anghel, potrivit News.ro.

Acesta a mai spus că pe piaţa instituţiilor de credit sunt jucători care nu se comportă corect faţă de consumatorul. Spre exemplu, aceştia nu au costuri transparente. În acest context, directorul ANPC vrea să încerce să-i determine pe jucătorii cu probleme să adere la codul de bune practici.

Ordonanţa 52/2016 reprezintă, în realitate, transpunerea în legislaţia românească a directivei europene 17, care trebuie aplicată obligatoriu de toate statele membre ale Uniunii Europene.

Din 30 septembrie, băncile româneşti aplică efectiv Directiva europeană 17, care a intrat în vigoare şi în România şi care oferă o protecţie suplimentară clienţilor în raportul cu băncile. Astfel, băncile au obligaţia de a informa clienţii cu privire la variaţiile de curs, dobânzile penalizatoare în caz de restanţe sunt limitate drastic şi sunt eliminate din momentul începerii procedurii de executare silită. În plus, clienţii nu mai plătesc comision în cazul în care rambursează anticipat creditele.

În urmă cu o săptămână, şeful ANPC susţinea că introducerea acestor măsuri în legislaţia europeană şi românească a avut la bază elemente precum comportamente iresponsabile ale unor jucători din piaţă sau lipsa infromaţiei corecte şi complete către consumatori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6851
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0142
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7419
Gram de aur (XAU)Gram de aur271.1673

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro