Abonament gratuit

CHRISTIAN TOUR:Revelion de lux în ţară, cât o vacanţă de 7 nopţi în Thailanda

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Turism /

Revelion de lux în ţară, cât o vacanţă de 7 nopţi în Thailanda

Hotelurile de lux din Poiana Braşov, Păltiniş şi Băile Felix sunt rezervate aproape în totalitate, deşi un pachet de Anul Nou costă între 1.000 şi 2.000 de euro, mai scump decât un sejur de 7 nopţi într-o destinaţie exotică precum Thailanda sau Dubai, arată datele agenţiei de turism Christian Tour.

De asemenea, mare parte din pensiunile şi vilele din Maramureş şi Bucovina sunt rezervate încă din primăvară, mai transmite turoperatorul.

Valoarea pachetelor pentru Revelion în ţară, pentru două persoane, este de 3.500 - 4.000 de lei şi include 4 nopţi de cazare, demipensiune şi mese festive. Însă, există şi unităţi hoteliere în care tarifele pentru vacanţa de Revelion depăşesc cu mult acest prag mediu, ajungând să coste cât un sejur într-o destinaţie exotică.

Loredana Stanciu, manager departament turism intern Christian Tour, a declarat: "La unele hoteluri din Poiana Braşov, din Păltiniş ori din Băile Felix, preţurile pentru noaptea de Revelion sar de o mie de euro şi ajung chiar la 2.000 şi ceva de euro. Interesant este faptul că în unele dintre aceste hoteluri, nu se mai găsesc locuri pentru Revelion, camerele fiind rezervate încă din luna august. Pachetele includ cazare 5, 6 sau 7 nopţi, mic dejun, cine, petrecere tematică de Revelion şi foc de artificii, animaţie pentru adulţi şi copii, acces la spa şi spuma party".

Reprezentanţii touroperatorului subliniază că aceste pachete de lux în ţară costă cât o vacanţă în Thailanda, unde un sejur de Revelion în Krabi, de pildă, costă aproximativ 700 de euro de persoană. De altfel, Thailanda este una dintre cele mai căutate destinaţii exotice pentru vacanţa de Anul Nou, în ultimii ani tot mai mulţi români alegând să-şi petreacă noaptea dintre ani în această destinaţie caldă.

De asemenea, tot din categoria destinaţiilor externe, au crescut, potrivit datelor agenţiei, solicitările de vacanţe de Revelion în Istanbul, unde pachetul de 4 nopţi de cazare cu mic dejun şi transport cu autocarul costă 200 de euro de persoană.

Raluca Hatmanu, director de marketing şi comunicare Christian Tour, a precizat: "O vacanţă de Revelion în Istanbul este de aproximativ zece ori mai ieftină decât la unele hoteluri din România. În cele cinci zile, turiştii au ocazia să viziteze Palatul Topkapî, unde se află şi sabia lui Ştefan cel Mare, pot face o croazieră pe Bos­for, pot explora Marele Bazar sau pot descoperi bucătăria turcească. Iar transportul cu autocarul nu îi dezarmează pe turiştii români, care sunt obişnuiţi să stea în trafic, pe Valea Prahovei, tot atâtea ore cât durează drumul de la Bucureşti la Istanbul".

O alta destinaţie externă de care românii au devenit interesaţi pentru Revelion 2019 este Skopje, capitala Macedoniei, unde pachetul de Revelion costă 350 de euro de persoană.

În ceea ce priveşte destinaţiile interne preferate de turişti pentru petrecerea de Revelion, topul este condus de staţiunile de pe Valea Prahovei şi de cele din Braşov. Clasamentul este completat de anumite staţiuni balneare, precum Băile Felix, unde turiştii sunt atraşi de condiţiile de cazare bune, de mesele tradiţionale, programele speciale de Revelion, precum şi de centrele wellness, care dispun de duşuri Vichy, saune, servicii de masaj cu uleiuri esenţiale, din ce în ce mai căutate de cei care vor să se relaxeze câteva zile.

Loredana Stanciu a adăugat: "Pe locul trei în acest clasament se situează zonele agroturistice din Bucovina şi Maramureş, unde multe pensiuni şi vile sunt rezervate pentru noaptea de Revelion încă din primăvară. În acest caz, vorbim despre clienţi fideli ai respectivelor unităţi de cazare, care merg an de an în acelaşi loc şi doresc să-şi securizeze vacanţa de Revelion încă din prima parte a anului".

Christian Tour, companie care face parte din grupul Memento Group cu sediul central la Amsterdam, este condusă de fraţii Cristian şi Marius Pandel şi activează de 21 de ani pe piaţa vacanţelor, fiind unul dintre cele mai longevive branduri de turism din ţară. Touroperatorul deţine 40 de agenţii proprii în România şi este prezent peste hotare în Polonia, Serbia, Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania şi Statele Unite ale Americii (divizia online).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS