Ciolacu: "BERD are un rol foarte important în finanţarea investiţiilor la nivel local în România"

T.B.
Politică / 7 septembrie 2023

Ciolacu: "BERD are un rol foarte important în finanţarea investiţiilor la nivel local în România"

Premierul Marcel Ciolacu a avut, joi, o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), prilej cu care a evidenţiat rolul esenţial al acestei bănci pentru proiectele de dezvoltare a României, relatează agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu o delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) condusă de preşedintele băncii, Odile Renaud-Basso, prilej cu care şeful Executivului român a evidenţiat rolul esenţial al acestei bănci pentru proiectele de dezvoltare a României.

"Salutăm acţiunile BERD în România şi sprijinul acordat sectorului privat atât prin finanţări, cât şi prin asistenţa tehnică pusă la dispoziţie. BERD are un rol foarte important în finanţarea investiţiilor la nivel local, unde a susţinut proiecte de infrastructură municipală şi de consolidare a capacităţii administrative", a declarat Marcel Ciolacu.

De asemenea, premierul a subliniat importanţa asistenţei financiare şi tehnice a BERD pentru rezilienţa şi dezvoltarea nivelului de trai în comunităţile locale.

"Premierul Marcel Ciolacu a evidenţiat, de asemenea, importanţa cooperării cu BERD inclusiv în eforturile României de a sprijini Ucraina. În acest context, oficialul BERD a mulţumit României pentru susţinerea manifestată faţă de Ucraina. Întrevederea premierului Marcel Ciolacu cu delegaţia BERD a avut loc în marja Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat de Guvernul României, eveniment consecutiv summit-ului acestui format de cooperare regională, ambele găzduite anul acesta pentru a doua oară la Bucureşti", se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ciolacu constata. Bravo!

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2356
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5872
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6312
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1350
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.6628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb