CIOLACU, DESPRE CONDAMNAREA LUI DRĂGHICI: "A fost primul plecat din PSD după ce am devenit eu preşedinte interimar"

J.P.
Politică / 15 octombrie 2020

"A fost primul plecat din PSD după ce am devenit eu preşedinte interimar"

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat azi că fostul trezorier Mircea Drăghici, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, a fost primul plecat din partid, după ce a venit noua conducere interimară a formaţiunii, conform Agerpres.

"În primul rând nu am comentat şi nu o să comentez vreo decizie a instanţei. În al doilea rând, fostul meu coleg a plecat cred că primul din partid după ce am devenit eu preşedinte interimar al partidului", a precizat Ciolacu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că decizia ca PSD sau "cineva" să se constituie ca parte civilă într-un proces aparţine avocaţilor, juriştilor, nu preşedintelui partidului.

"A fost o decizie continuată (ca PSD să nu fie parte în dosarul Drăghici - n.r.). Era o decizie luată de fosta conducere, aşa au preluat avocaţii şi aşa s-a decis", a precizat Ciolacu.

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de delapidare, după ce a folosit subvenţiile primite de PSD de la AEP pentru a-şi cumpăra un imobil.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. tu esti intransigent ciolacule, nu ca dracnea. 'rati ai dreaq de borfasi cu psdul vostru ca grea boala sunteti pe tara asta

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb