Claudiu Cazacu, XTB: Dinamica ascendentă a acţiunilor din sectorul militar - răspuns raţional sau suprareacţie emoţională a investitorilor?

Piaţa de Capital / 17 aprilie

Claudiu Cazacu, XTB: Dinamica ascendentă a acţiunilor din sectorul militar - răspuns raţional sau suprareacţie emoţională a investitorilor?

Pe fondul unui mediu global tot mai instabil, unii investitori îşi reorientează strategiile şi alocă bugete în creştere în portofolii spre domeniul militar, arată într-o analiză financiară, Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România, companie de tranzacţionare şi investiţii pe bursele internaţionale.

Februarie 2022 a marcat un punct de cotitură, odată cu declanşarea războiului din Ucraina, dar evenimentele din Orientul Mijlociu şi extinderea lor recentă s-au adăugat unui fond de preocupare sporită. Sectorul de apărare european a cunoscut şi episoade de corecţii abrupte, ca de exemplu marţi, 9 aprilie, însă dinamica de la începutul anului a rămas puternic ascendentă.

ETF-ul VanEck Defense a înregistrat un avans de 45,8% în ultimul an, până pe 16 aprilie, depăşind net avansul de 4,1% al Eurostoxx 600. Alocarea deţinerilor ETF-ului din domeniul apărării s-a îndreptat în primul rând spre Thales, Safran, Leidos Holdings, Booz Allen Hamilton, Palantir şi Leonardo. Între acestea, o contribuţie majoră la rezultatele bune ale fondului au avut titlurile Palantir, avans de 148,4% în ultimul an, Safran, salt de 49,8% şi Booz Allen Hamilton cu 46,6%, menţionează analistul XTB.

Cu toate acestea, unul dintre cele mai vizibile nume din domeniul apărării este Rheinmetall (simbol RHM). De la începutul conflictului din Ucraina, creşterile sale de 462,6% l-au plasat pe locul trei în cadrul indicelui global MSCI World. Chiar şi numai de la începutul anului, avansul este de 81,7%, în ciuda unei scăderi de 6,7% pe 9 aprilie care nu a fost încă recuperată în întregime. Corecţiile de atunci au depăşit intra-day 10% pentru RHM, Saab şi alte titluri, fiind insuflate de dorinţa de marcare a profitului şi de un raport al Goldman Sachs (GS) despre multiplii de evaluare ridicaţi.

Potrivit GS, titlurile europene au trecut de la o evaluare istorică bazată pe multipli cu 10% sub media Eurostoxx600, la 45% peste reperul oferit de acest indice. Raportul P/E (preţ-per-venituri) anticipativ pe următoarele 12 luni pentru RHM a ajuns la 28,8 faţă de 26 pentru Apple. Aceasta reprezintă o schimbare majoră faţă de anii anteriori şi semnalează o nouă realitate de piaţă. În lumina creşterii continue a comenzilor guvernamentale, investitorii ar putea miza pe o creştere şi mai accentuată a veniturilor contractorilor militari. RHM, care deţine fabrici în mai multe ţări de pe mai multe continente, a anunţat că va investi în România şi, foarte recent, şi în Lituania, pentru a construi noi fabrici de pulberi şi muniţie. Potrivit companiei, potenţialul de vânzări al subsidiarei din România, unde deţine 72,5% din acţiuni, ar fi de 300 de milioane Euro. Compania a primit o comandă de 2,7 miliarde Euro pentru vehicule militare de la guvernul german, potrivit unui anunţ din martie. RHM se aşteaptă la venituri de 10 miliarde Euro anul acesta, în creştere cu 39% faţă de anul trecut. Dacă va reuşi să atingă marja de profit estimată în ultimul raport, de 14-15%, la capitalizarea actuală indicele P/E ar ajunge la 15-17, ajungând astfel la valori mult sub cele estimate anterior.

Conglomeratul italian Leonardo, un jucător major în domeniul aeronautic, electronic şi de apărare, îşi extinde orizonturile prin vizarea unei cooperări cu KNDS din Germania pentru o nouă generaţie de vehicule blindate. Acţiunile Leonardo au avansat cu 48,4% de la începutul anului şi 92% în ultimul an, în special pe seama aşteptărilor pentru comenzi noi şi profitabilitate în creştere.

Acţiunile SAAB din Suedia au crescut cu 46,8% anul acesta. Compania a început construcţia unei noi fabrici în India şi a semnat un contract de 12,9 miliarde Coroane Suedeze (1,1 miliarde Euro) cu Polonia. Mai mult, perspectiva unor noi comenzi pentru avioanele Gripen, în adăugare la cele patru unităţi comandate de Ungaria în februarie, continuă să atragă atenţia investitorilor spre potenţialul de creştere al companiei.

Un alt câştigător recent al apetitului pentru echipamente militare este Hensoldt AG (HAG), producător de senzori şi sisteme de supraveghere, în avans de 55,3% anul acesta.

Titlurile Safran (SAF) au avansat cu 27,7% anul acesta şi 46,1% în ultimul an. Compania este diversificată, oferind de la echipamente de propulsie şi componente pentru avioane civile şi militare până la tehnologie pentru capturarea carbonului.

Gigantul Thales (HO) are unele dificultăţi de ordin logistic în onorarea comenzilor care au ajuns la un maxim istoric. Acţiunea a crescut cu 18,7% anul acesta, dar avansul din ultimul an e de doar 12%.

Deşi unele nume au fost spectaculoase, nu toate au fost câştigătoare. Companii precum MTU au rămas în urmă. Acţiunile MTU au avansat cu 8,7% anul acesta, dar înregistrează o scădere de 9,6% în ultimul an.

Este creşterea acţiunilor din domeniul apărării justificată de perspectivele de creştere a veniturilor şi profitabilităţii, sau, ca în alte ocazii, investitorii au lăsat emoţiile să îi ducă prea departe?

Potrivit unui calcul al Bloomberg, dacă ţările NATO ar ajunge la nivelul de cheltuieli din timpul războiului rece, de până la 4%, ar fi nevoie de până la 10 mii de miliarde (trilioane) Dolari în următorul deceniu. Echilibrul fragil de la nivelul datoriei publice ar avea de suferit, mai ales în cazul unor state îndatorate precum Italia. În ciuda riscurilor de supraîncălzire pe termen scurt, în orizontul îndepărtat menţinerea tensiunilor pe scena internaţională poate menţine interesul pentru titlurile din domeniul militar, subliniază Claudiu Cazacu, XTB.

Lansare carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară”
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5830
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0141
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8429
Gram de aur (XAU)Gram de aur345.4379

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
thediplomat.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb