O echipă multijurisdicţională Clifford Chance din România şi Polonia a oferit consultanţă grupului polonez Green Factory, parte a Green Holding, la finalizarea achiziţiei Eisberg România, Eisberg Polonia şi Eisberg Ungaria de la compania Bell Food Group, cu sediul în Elveţia.
Această tranzacţie marchează intrarea grupului polonez pe piaţa din România şi este în concordanţă cu obiectivul pe termen lung al Green Factory de a-şi consolida poziţia de lider în sectorul producţiei de alimente proaspete semipreparate din Europa Centrală şi de Est, conform unui comunicat transmis redacţiei.
Eisberg România este un pionier şi un lider în producţia locală de produse proaspete pentru comerţul modern cu amănuntul şi HoReCa, precum şi un furnizor de încredere pentru toţi marii comercianţi cu amănuntul şi furnizorii de servicii alimentare din ţară.
Echipa Clifford Chance de la Bucureşti, formată din Partener Nadia Badea, Counseli Radu Costin şi Eleonora Udroiu, Senior Associates Maria Moga Ciulică, Diana Borcean şi Carmen Buzenche, şi Associates Persida Ciobanu şi Roxana Bărboi au asistat Green Factory pe aspectele de drept român aferente tranzacţiei - due diligence, redactarea documentelor tranzacţiei, depunerea documentaţiei necesare pentru aprobarea investiţiei de către Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) din România şi finalizarea tranzacţiei.
Biroul Clifford Chance Varşovia a coordonat tranzacţia multijurisdicţională cu o echipă formată din Wojciech Polz (Partener), Arkadiusz Walkowicz (Attorney-at-Law) şi Martyna Sieczka (Associate). Biroul de avocatură Lakatos, Köves es Tarsai Ügyvedi Iroda din Ungaria a acordat asistenţă pe aspectele de drept maghiar aferente tranzacţiei.
Partener Nadia Badea spune: „Tranzacţiile transfrontaliere reprezintă o tendinţă în creştere în peisajul actual de fuziuni şi achiziţii, pe măsură ce companiile dinamice caută să se extindă şi să-şi consolideze poziţia pe pieţele cheie. Suntem onoraţi să contribuim la intrarea cu succes a unui nou investitor strategic în România, la finalul unui proiect extrem de intens şi complex, care reflectă puterea practicii multijurisdicţionale a reţelei Clifford Chance”, potrivit comunicatului.
Counsel Radu Costin adaugă: „Rolul nostru a fost să asigurăm interesele clientului pe tot parcursul procesului, de la due diligence până la semnare, conformitate deplină şi finalizare. Rezultatul este o dovadă a colaborării excelente dintre echipele juridice, financiare şi comerciale implicate şi se adaugă portofoliului nostru premium de tranzacţii de fuziuni şi achiziţii care au impact asupra pieţelor de profil, atât în România, cât şi în regiune”.
Cel mai recent mandat de asistenţă pe partea cumpărătorului se adaugă unui portofoliul important de tranzacţii M&A asistat de Clifford Chance Badea, care implică atât investitori strategici, cât şi fonduri de investiţii globale.
Proiectele publice recente includ:
1.Asistenţă acordată Nofar Energy în legătură cu vânzarea participaţiei sale de 50% şi a împrumuturilor acordate în calitate de acţionar în cadrul Răteşti Solar SRL către partenerul său de proiect Econergy International Limited, o tranzacţia în valoare de 45,6 milioane de euro;
2.Asistenţă acordată UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank România, care a condus la formarea celui de-al treilea grup bancar după active din România;
3.Asistenţă acordată T2Y Capital, un investitor financiar specializat în growth capital, cu accent pe sectorul energetic şi industriile adiacente, în legătură cu parteneriatul strategic încheiat cu Prime Batteries Energy Holding, prin care devine al doilea cel mai mare acţionar al producătorului român de baterii;
4.Asistenţă acordată Alpha Bank şi Alpha International Holdings în legătură cu vânzarea Alpha Leasing Romania IFN şi Alpha Insurance Brokers către Vista Bank România;
5.Asistenţă acordată PPC Group în tranzacţia de 700 milioane Euro prin care a preluat portofoliul de energie regenerabilă din România al Evryo Group, deţinut de Macquarie Asset Management, respectiv 629 MW în exploatare şi aproximativ 145 MW active în dezvoltare;
6.Asistenţă acordată Alpha Bank Group şi Alpha Bank România S.A. cu privire la toate aspectele de drept românesc ale vânzării a 90,1% din Alpha Bank România S.A. către UniCredit S.p.A.;
7.Asistenţă acordată Nala Renewables Limited la preluarea de la Monsson Group a unui parc fotovoltaic gata de construcţie în Caraş Severin, cu o putere instalată de aproape 61 MWp;
8.Asistenţă acordată Nofar Energy România în legătură cu semnarea achiziţiei a 100% din acţiunile Aviv Renewable Investment, compania de proiect care dezvoltă un proiect fotovoltaic de 160 MW în judeţul Giurgiu;
9.Asistenţă acordată J.C. Flowers & Co. la finalizarea vânzării First Bank către grupul italian Intesa, care a marcat exitul fondului american de private equity din România. Clifford Chance Badea a asistat J.C. Flowers & Co. pe tot parcursul prezenţei sale pe piaţa locală, începând cu preluarea Piraeus Bank (2017), preluarea de către First Bank, deţinută de J.C. Flowers & Co., a Leumi Bank România (2019), precum şi pe alte proiecte;
10.Asistenţă acordată PIB Group Europa, susţinută de firmele globale de private equity Apax Funds şi The Carlyle Group, în legătură cu achiziţia Stein Bestasig Insurance Broker, care a marcat debutul companiei britanice pe piaţa de asigurări din România;
11.Asistenţă acordată Enel Group la vânzarea activelor din România către PPC Group, pentru aproximativ 1,24 miliarde Euro, echivalentul unei valori a companiilor de aproximativ 1,9 miliarde Euro (100% din acţiuni);
12.Asistenţă acordată Actis, fondul global de investiţii în infrastructură sustenabilă, cu privire la achiziţia unei participaţii majoritare în două proiecte de energie regenerabilă din România, cu o capacitate instalată estimată de aproximativ 1.000 MW, de la compania britanică de investiţii Low Carbon;
13. Asistenţă acordată Rezolv Energy, platforma regională de energie regenerabilă a fondului Actis, la preluarea parcului fotovoltaic cu o putere instalată de 1.044 MW din judeţul Arad de la Monsson Group;
14.Asistenţă acordată Credit Agricole S.A. în tranzacţia privind vânzarea filialei sale Credit Agricole Bank România către Vista Bank România;
15. Asistenţă acordată CVC Capital Partners, lider global de private equity, privind achiziţia activităţii de asigurări Ethniki, prezentă în Grecia, Cipru şi România (inclusiv prin Garanta Asigurări) de la NBG;
16.Asistenţă acordată BNP Paribas Leasing în preluarea acţiunilor a două societăţi româneşti de profil deţinute de grupul german IKB, care s-a retras de pe piaţa locală.
Opinia Cititorului