Colectarea selectivă, "la mâna cetăţenilor"

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea #Mediu / 29 iunie

Colectarea selectivă, "la mâna cetăţenilor"

Colectarea selectivă a gunoiului reprezintă o provocare atât pentru autorităţi cât şi pentru cetăţeni. Au existat mai multe campanii de conştientizare şi în unele cazuri rezultatele au fost surprinzătoare. Asociaţia OIREP Ambalaje anunţă rezultatele primei faze a iniţiativei "Un' Doi Trei", lansată la începutul lunii mai prin intermediul membrilor săi: Clean Recycle, Ecologic 3R Ambalaje, Eco-Rom Ambalaje, Eco Synergy, Financiar Recycling, GreenPoint Management şi Green Resources Management, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. "Un' Doi Trei se bazează pe o idee simplă: Desfaci. Foloseşti. Arunci unde şi cum trebuie. Să colectezi separat este simplu, de bun simţ, normal, civilizat", susţin organizatorii campaniei. Campania se desfăşoară până în luna iulie, la nivel naţional, scopul fiind de a informa şi educa populaţia în vederea implementării colectării separate a deşeurilor de ambalaje la sursa de generare. Geanin Şerban, preşedintele Asociaţiei OIREP Ambalaje a declarat: "România se află într-un punct în care decizia cetăţenilor de a colecta separat acasă este esenţială. Prin cele trei faze ale campaniei de informare şi educare «Un' Doi Trei» vrem să creăm un obicei sănătos în rândul românilor, acela de a colecta separat toate deşeurile de ambalaje pe care le generează zi de zi. «Un' Doi Trei» şi-a dovedit eficacitatea încă din prima etapă, ca urmare am atins prin aceasta 3 milioane de oameni din toată ţara, campania fiind o completare a celorlalte acţiuni pe care membrii Asociaţiei OIREP Ambalaje le întreprind pentru a realiza obiectivele de reciclare ale producătorilor. Însă, toate aceste demersuri trebuie să constituie un efort comun. De aceea, este important să conştientizăm că implicarea noastră într-un proces atât de simplu, precum colectarea separată, contribuie extrem de mult la atingerea ţintelor pe care România le are în domeniul reciclării". Potrivit surse citate, colectarea separată pare, pentru foarte mulţi români, un ritual foarte complicat, ce presupune mulţi paşi şi infrastructură specială când, de fapt, "colectarea separată înseamnă un minim de atenţie în privinţa ambalajelor pe care le folosim".

Prima fază a campaniei "Un' Doi Trei" s-a desfăşurat în perioada 3 - 31 mai, la nivel naţional, în mediile online, outdoor şi print. În această etapă, mesajele "Un' Doi Trei" au ajuns, prin toate canalele de comunicare, la peste 3 milioane de oameni, din cel puţin 110 localităţi din toate judeţele ţării. Conform organizatorilor: "Cei 3 milioane de oameni au fost expuşi în medie de 10 ori mesajelor Desfaci. Foloseşti. Arunci unde trebuie, iar materialele video au fost vizualizate de aproape 720.000 de ori". În cea de-a doua fază a campaniei, care se desfăşoară în perioada 1 iunie - 2 iulie, este reamintit ritualul "Desfaci. Foloseşti. Arunci" printr-o abordare diferită. De asemenea, este reîntărit unul dintre cele mai importante atribute ale colectării separate, acela că este un proces simplu, mult mai simplu decât îşi imaginează oamenii. În această etapă este comparat ritualul responsabilităţii, cel al colectării separate, cu acţiuni complexe pe care le facem zilnic sau aproape zilnic, dar care au ajuns să ne intre în reflex: "De exemplu: parcarea maşinii - este o acţiune pe care o realizăm din reflex, mult mai complexă decât simpla colectare separată a deşeurilor de ambalaje pe care le folosim. De asemenea, gătirea cartofilor prăjiţi este un proces mult mai complex, mai de lungă durată decât simpla colectare separată a deşeurilor de ambalaje. Deşeurile de ambalaje reprezintă o resursă incredibil de valoroasă dacă sunt colectate separat corespunzător. O mare parte dintre deşeurile care ajung la gropile de gunoi pot fi colectate separat şi, astfel, pot fi valorificate prin reciclare, incinerare sau compostare".

Economia circulară este un mecanism amplu prin care este redus consumul de resurse naturale prin utilizarea deşeurilor ca materie primă: dacă deşeurile de ambalaje pe care le generăm în fiecare zi sunt colectate separat, începând din propria gospodărie, ele pot fi reciclate şi astfel se vor transforma în materie primă pentru noi produse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

10 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.9132
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8027
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0576
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur277.1595

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro