Comitet ONU: Israelul a încălcat tratatul global de apărare a drepturilor copiilor în Gaza

S.B.
Internaţional / 19 septembrie

Comitet ONU: Israelul a încălcat tratatul global de apărare a drepturilor copiilor în Gaza

Un comitet al ONU a acuzat joi Israelul de încălcarea ''severă'' a tratatului global de apărare a drepturilor copiilor, afirmând că acţiunile militare israeliene din Gaza au avut un impact "catastrofal" asupra lor şi constituie unele din cele mai grave abuzuri din istoria recentă, informează Agerpres.

Peste 41.000 de oameni au fost ucişi în Gaza de la lansarea de către Israel a campaniei sale militare drept răspuns la atacurile Hamas din 7 octombrie, soldate cu 1.200 de morţi şi 250 de ostatici. Autorităţile palestiniene din sectorul sănătăţii au indicat mai devreme săptămâna aceasta că 11.355 dintre cei ucişi în Gaza sunt copii, luând în calcul doar decesele complet documentate.

"Moartea revoltătoare a acestor copii este aproape unică în plan istoric. Este o zonă extrem de sumbră a istoriei", a declarat presei Bragi Gudbrandsson, vicepreşedinte al comitetului.

"Nu cred că am mai văzut până acum o violare atât de masivă cum am văzut în Gaza. Sunt abuzuri extrem de grave pe care nu le vedem prea des", a subliniat acesta.

Delegaţia Israelului a argumentat mai devreme în septembrie la o serie de audieri la ONU că tratatul respectiv nu se aplică în Fâşia Gaza sau Cisiordania şi că statul Israel este angajat faţă de respectarea dreptului umanitar internaţional. Aceasta a mai afirmat că prin campania militară din Gaza Israelul urmăreşte eliminarea liderilor Hamas şi nu vizează civili, dar militanţii se ascund printre civili - ceea ce Hamas neagă.

Comitetul ONU, care are patru membri, monitorizează respectarea de către state a Convenţiei din 1989 privind drepturile copilului, care îi protejează pe cei sub 18 ani de violenţe şi alte abuzuri.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Sunt două mari democrații care au impunitate absolută. Cam asta e lumea în care ne lăsăm mințiți și manipulați. Cine spune adevărul este dușman....Dreptatea și adevărul umbla cu capul spart.

    Israelul este un stat paria pe plan international. Chiar mai jos decat Siria sau Iranul.

    1. Când te trezești din beție, șterge postarea

      A gresit doar verbul. Trebuia sa spuna devine.

      Tu esti paria impreuna cu ceilalti troli hauristi, sosocari, mujici etc

    Fara copiii un stat este un stat fara viitor, asta este adevarul, oricat de crud ar parea la prima vedere. Fara copiii, populatia o sa imbatraneasca, nu o sa fie cine sa aiba grija de batrani, nu o sa fie cine sa inoveze, fara forta de munca tanara economia se duce jos de tot , etc.

    Ucraina a încălcat tratatul global de apărare a drepturilor copiilor

    minoritatilor nationale din Ucraina,

    oare de ce nu spun nici un cuvintel ?! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb