Companii

9 octombrie 2009

CEZ a finalizat negocierile cu Electrica

F.A.Companii / 9 octombrie 2009

Grupul energetic CEZ a finalizat negocierile cu compania Electrica S.A. pentru achiziţionarea pachetului de 19 la sută acţiunile companiilor româneşti CEZ Distributie S.A. şi CEZ Vanzare S.A. în schimbul sumei de 145,36 milioane euro, informează un comunicat de presă.

Acţionarii Oltchim au aprobat declanşarea acţiunilor în răspundere împotriva fostului administrator Waldemar Preussner şi a lui Wojciech Zaremba

F.A.Companii / 9 octombrie 2009

Acţionarii combinatului de îngrăşăminte Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) au aprobat declanşarea acţiunilor în răspundere împotriva fostului admininistrator Waldemar Preussner şi a lui Wojciech Zaremba, reprezentantul în conducerea Oltchim din partea acţionarului minoritar PCC SE înaintea acestei AGA, potrivit NewsIn.

Românii consumă de 4 ori mai puţin peşte decât ceilalţi locuitori din UE

F.A.Companii / 9 octombrie 2009

Românii consumă de patru ori mai puţin peşte decât locuitorii din celelalte state din Uniunea Europeană (UE), în medie, doar 5,2 kilograme pe locuitor anual, în timp ce în UE consumul mediu anual de peşte este de 20 kilograme pe locuitor, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, relatează NewsIn.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Noi directori la CFR SA şi CFR Călători

F. A.Companii / 9 octombrie 2009

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, l-a înlocuit pe Răzvan Laurenţiu Stoica în funcţia de director general la CFR Călători cu Liviu Pescăraşu, care până în prezent a fost director general adjunct.

Alum Tulcea, redeschisă de compania olandeză Vimetco

F. A.Companii / 9 octombrie 2009

Compania olandeză Vimetco, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, anunţă redeschiderea Alum Tulcea, continuând astfel implementarea programului de modernizare şi retehnologizare, început în februarie 2007.

Herbalife Ltd. are un nou director general pentru Europa

F. A.Companii / 9 octombrie 2009

Edi Heinrich este noul director general al companiei Herbalife pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, informează un comunicat al unuia dintre cei mai importanţi distribuitori de produse nutritive din lume. Totodată, Heinrich va deţine şi...

Fiat vrea să producă autovehicule de teren în Rusia

F. A.Companii / 9 octombrie 2009

Constructorul auto italian Fiat, care deţine constructorul auto american Chrysler, are intenţia de a lansa producţia unui autovehicul de teren (Sport Utility Vehicle-SUV) în Rusia, a declarat joi seară directorul general de la Fiat, Sergio...

Delta Airlines a anulat cursele Bucureşti-New York

F.A.Companii / 8 octombrie 2009

Compania americana Delta Airlines a anulat cursele Bucureşti - New York, începând cu 6 septembrie, întrucât nu a atins nivelul de venituri estimat, a declarat azi, Alexandru Dobrescu, director Air France KLM pentru România.

Petrom a scumpit carburanţii cu 3 bani/litru

F. A.Companii / 8 octombrie 2009

Petrom a majorat, începând de azi, ora 12,00, preţul de referinţă al benzinelor şi motorinelor comercializate în staţiile proprii cu 3 bani/litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produse petroliere.

CITITORII NE SCRIULegislaţia insolvenţei, neconstituţională

Avram Tura Administrator unic Societate comercială în insolvenţă la cerereZiarul BURSA #Companii / 8 octombrie 2009 /

Actuala conjuctură marcată de efectele crizei economico-financiare, având drept corolar valul în creştere al cazurilor de insolvenţă care tinde să devină o chestiune de interes naţional, impune acordarea în regim de urgenţă a unei atenţii maxime...

<< mai multe ştiri >>
veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo