Companii

30 martie 2010

Smithfield Prod lansează "Săptămâna Verde"

M.M.Companii / 30 martie 2010

Angajaţilor companiei timişorene "Smithfield Prod" li s-au alăturat elevii Şcolii Generale din localitatea Utvin pentru a participa în mod voluntar la o serie de activităţi de informare şi protecţie a mediului în cadrul programului "Săptămâna Verde".

Inaugurare de locuinţe sociale în Buşteni

F.A.Companii / 30 martie 2010

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a participat astăzi, alături de Emanuel Savin, primarul oraşului Buşteni, la inaugurarea unui număr de 61 de locuinţe sociale (13 apartamente şi 48 de garsoniere) construite printr-un program derulat de M.D.R.T, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Gazprom" şi-a triplat profitul în 2009

V.R.Companii / 30 martie 2010

Grupul rus "Gazprom", cel mai mare producător mondial de gaze naturale, şi-a triplat profitul net în 2009, comparativ cu 2008, potrivit standardelor ruseşti de contabilitate.

"Harrods" nu e de vânzare

V.R.Companii / 30 martie 2010

"Harrods" Ltd., compania care deţine lanţul londonez de magazine de lux cu acelaşi nume, anunţă că nu este de vânzare, după ce au apărut unele zvonuri cu privire la primirea, de către aceasta, a unei propuneri din partea Qatarului.

Bursa voucherelor "Rabla"

COSMINA CAPALĂUZiarul BURSA #Companii / 30 martie 2010

Dacă prin demararea programului "Rabla", statul urmăreşte "curăţarea" străzilor de maşini vechi şi impulsionarea revenirii pieţei auto, unii proprietari de autoturisme au cu totul alt obiectiv: îşi predau maşinile pentru a obţine vouchere pe care, ulterior, le vând sub preţul real celor care chiar intenţionează să achiziţioneze o maşină prin programul naţional de înnoire a parcului auto sau intermediarilor care s-au specializat în colectarea şi revânzarea acestor tichete.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

ALERTDirectorul TVR a fost demis

F. A.Companii / 30 martie 2010

Raportul TVR a fost respins. 78 de parlamentari au votat împotrivă, iar 195 de parlamentari au votat pentru. Parlamentul trebuie să voteze un şef nou, iar Sassu rămâne interimar.

Stihl îşi propune o creştere de volum de 15% anul acesta

F. A.Companii / 30 martie 2010

Piaţa de motounelte din ţara noastră a ajuns la un nivel de aproximativ 65 - 70 milioane de euro, peste cea a Ungariei, a Cehiei sau a Bulgariei, însă sub nivelul pieţei din Ucraina. În România sunt utilizate până la 400.000 de motoferăstraie,...

Estinvest lansează platforma ESTtrade

F. A.Companii / 30 martie 2010

Casa de brokeraj Estinvest lansează mâine platforma ESTtrade, o nouă versiune a tranzacţionării online pusă la dispoziţia clienţilor, care facilitează tranzacţionarea titlurilor de valoare pe piaţa BVB prin intermediul internetului, potrivit unui...

FxPro deschide un oficiu la Madrid

F. A.Companii / 30 martie 2010

FxPro Financial Services Ltd (FxPro), un broker global de vânzare detaliată pe piaţa forex şi CFD, îşi întăreşte poziţia în Europa prin deschiderea unui oficiu reprezentativ la Madrid, în Spania. Acesta este cel de-al şaselea oficiu reprezentativ...

Prima maşină electrică de la Nissan costă 30.000 de euro

F. A.Companii / 30 martie 2010

Nissan a anunţat că Leaf, prima sa maşină electrică, va costa circa 30.000 de euro în Japonia şi 24.000 euro după ce se aplică subvenţiile acordate de stat, scrie AFP, transmite Hotnews. Nissan primeşte comenzi de la 1 aprilie pentru Leaf în...

Dafora a finalizat implementarea platformei Primavera

F. A.Companii / 30 martie 2010

Dafora anunţă finalizarea cu succes a implementării sistemului de project management Primavera, liderul mondial în soluţii de Project şi Portfolio Management, pentru care TotalSoft este unic reprezentant în România.

CNADNR a semnat azi contractul de consultanţă pentru DN 24

F. A.Companii / 29 martie 2010

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat azi contractul de consultanţă pentru "Asistenţa juridică şi reprezentare în vederea dobândirii prin expropriere a imobilelor necesare reabilitării drumului naţional DN...

Blue Air deschide o bază operaţională în Larnaca

F. A.Companii / 29 martie 2010

Blue Air a inaugurat ieri o nouă bază operaţională, în Cipru, iar aeronava Boeing 737 - 800 Next Generation stabilită la Aeroportul Internaţional Hermes din Larnaca va opera zboruri regulate către Milano, Bucureşti, Viena şi Varşovia.

Ness Technologies are un nou director

Ness Technologies are un nou director

F. A.Companii / 29 martie 2010

Ness Technologies, furnizor global de soluţii si servicii în domeniul tehnologiei informaţiei, a anunţat azi numirea lui Bogdan Popescu în funcţia de Director General al Ness România, începând cu data de 1 aprilie 2010.

MedLife intră pe segmentul de recoltare de celule stem

F. ACompanii / 29 martie 2010

MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, anunţă încheierea unui parteneriat cu Stem SURE, companie care asigură servicii de recoltare, procesare şi stocare de celule stem din sângele placentar. Celulele stem sunt stocate...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0896
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3449
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8140
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.5466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo