White&Case desemnată Firma de Avocatură a Anului 2010
C.P.Companii / 3 iunie 2010
C.P.Companii / 3 iunie 2010
F.A.Companii / 3 iunie 2010
F.A.Companii / 3 iunie 2010
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 3 iunie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 3 iunie 2010
Detaliile tranzacţiei prin care "Decebal Tower", unul dintre proiectele imobiliare locale importante înainte de criză, a fost preluat de compania "Autovit", arată că din cele aproape 3 milioane de euro anunţate ca valoare a contractului de vânzare-cumpărare, circa jumătate reprezintă preluarea obligaţiilor bancare.
C.P.Companii / 3 iunie 2010
C.P.Companii / 3 iunie 2010
Panasonic Corporation a inaugurat astăzi, în Japonia, primul Panasonic 3D Innovation Center, având ca obiectiv accelerarea afacerilor din domeniul tehnologiilor 3D, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
C.P.Companii / 3 iunie 2010
C.P.Companii / 3 iunie 2010
M.M.Companii / 3 iunie 2010
F. A.Companii / 3 iunie 2010
Începând de azi, Blue Idea, compania care deţine în parteneriat cu F5 mărcile IQads şi SMARK, va avea o nouă structură managerială.
F. A.Companii / 3 iunie 2010
F. A.Companii / 3 iunie 2010
F. A.Companii / 3 iunie 2010
F. A.Companii / 3 iunie 2010
F. A.Companii / 3 iunie 2010
F. A.Companii / 3 iunie 2010
F. A.Companii / 3 iunie 2010
Emilia OlescuCompanii / 3 iunie 2010
C.P.Companii / 3 iunie 2010
ANA ZIDARUZiarul BURSA #Companii / 3 iunie 2010
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 3 iunie 2010 /
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 3 iunie 2010 /
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 3 iunie 2010
"Cosmote" România a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, o creştere de 30% a numărului de clienţi corporate, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
M.M.Companii / 2 iunie 2010
F.A.Companii / 2 iunie 2010
C.P.Companii / 2 iunie 2010
Astăzi a avut loc inaugurarea Colegiului Nautic Român, prima instituţie privată din sistemul de educaţie maritimă din ţară, care va pregăti ofiţeri de marină la standarde occidentale, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F.A.Companii / 2 iunie 2010
Stuart Hughes, o companie britanică specializată în comercializarea produselor de lux, a scos la vânzare o versiune a tabletei Apple iPad cu carcasă de platină, în care au fost încrustate 173 de diamante de 85,5 carate, potrivit Realitatea.net.
Anca IovanCompanii / 2 iunie 2010
F. A.Companii / 2 iunie 2010
F. A.Companii / 2 iunie 2010
F. A.Companii / 2 iunie 2010
F. A.Companii / 2 iunie 2010
F. A.Companii / 2 iunie 2010
F. A.Companii / 2 iunie 2010
F. A.Companii / 2 iunie 2010
C.P.Companii / 2 iunie 2010
C.P.Companii / 2 iunie 2010
F.A.Companii / 2 iunie 2010
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010
Asociaţii "Realitatea Media Barter Deals" - afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu şi consultantul Mihai Craiu - au decis, recent, să prelungească cu încă un an durata afacerii, adică până la jumătatea lunii mai a anului viitor.
CĂTĂLIN DEACUZiarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010 /
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010 /
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010 /
Cornelia AngelescuZiarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010 /
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010 /
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010 /
VIVIANI MIRICĂZiarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010 /
Casa Generalului Gheorghe Can-tacuzino de pe strada Gutenberg nr. 3, erou care s-a remarcat în timpul primului Război Mondial, şi-a pierdut o parte din însemnătate, odată cu distrugerea ei parţială.
(F.A.)Ziarul BURSA #Companii / 2 iunie 2010
A consemnat Emilia Olescu
Cornel Codiţă
A.V.
Andrei Iacomi
Alina Vasiescu
![]() | 5.0667 |
![]() | 4.4924 |
![]() | 5.4157 |
![]() | 6.0509 |
![]() | 473.9693 |
convertor valutar
»=Internaţional /WBS - 3 iunie 2010
Internaţional /WBS - 3 iunie 2010
Internaţional /WBS - 3 iunie 2010
Piaţa de Capital /Decebal N. Todăriţă - 3 iunie 2010
Piaţa de Capital /Izabela Sîrbu - 3 iunie 2010
George Marinescu