Companii

3 februarie 2013

Zborurile Carpatair în şi dinspre Italia sunt operate normal

F.A.Companii / 3 februarie 2013

Privind informaţiile apărute în presă despre decizia Alitalia de a suspenda zborurile Carpatair, acestea se referă doar la cele două aeronave ATR închiriate de Alitalia de la Carpatair, care efectuau zboruri între Roma- Pisa şi Roma-Bologna, arată un comunicat de presă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

CRJ participă la Evaluarea Periodică Universală

F.A.Companii / 1 februarie 2013

Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a transmis în luna iulie a anului trecut o evaluare privind remediile legale eficiente pentru discriminare în România, privind activitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi discursul...

Reuniunea feroviară SERG la Bucureşti

F.A.Companii / 1 februarie 2013

CFR Călători, CFR Marfă şi CFR SA au organizat, în perioada 29 ianuarie - 01 februarie, la Bucureşti, cea de a 37-a reuniune feroviară SERG (South -Est Europe Railway Group), informează un comunicat remis redacţiei.

Alvogen a achiziţionat Labormed

F.A.Companii / 31 ianuarie 2013

Grupul farmaceutic internaţional Alvogen a anunţat astăzi că, în decembrie 2012, a preluat producătorul independent de medicamente generice din piaţa farmaceutică românească, Labormed, informează un comunicat.

Alvogen achiziţionează Labormed

F.A.Companii / 31 ianuarie 2013

Grupul farmaceutic internaţional Alvogen a anunţat astăzi că a preluat, în luna decembrie a anului trecut, producătorul independent de medicamente generice Labormed, conform unui comunicat de presă.

400 de voluntari pentru FOTE 2013

400 de voluntari pentru FOTE 2013

OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 31 ianuarie 2013 /

Festivalul Olimpic al Tineretului European, care va avea loc în judeţul Braşov, în perioada 17-22 februarie, va beneficia de sprijinul a 400 de voluntari, fete şi băieţi, care cunosc limba engleză şi franceză, dar şi italiană, germană sau maghiară.

Precizare:

Ziarul BURSA #Companii / 31 ianuarie 2013

Ministerul Dezvoltării Regionale a ţinut să precizeze în urma publicării articolului "Copos mai investeşte patru milioane de euro în Poiana Braşov" că "Ministerul Dezvoltării Regionale nu gestionează domeniul turism.

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo