Campanie de strângere de semnături pentru salvarea locurilor de muncă de la Oltchim, iniţiată de un deputat PDL

F.A.
Companii / 31 ianuarie 2013

Deputatul PDL Romeo Rădulescu a iniţiat, astăzi, la Râmnicu Vâlcea, o campanie de strângere de semnături pentru salvarea locurilor de muncă de la Oltchim, în contextul declanşării procedurii de insolvenţă, arată un comunicat de presă.

"Ca deputat, şi ca vâlcean am obligaţia faţă de cetăţenii judeţului, pe care îi reprezint în Parlament, să atrag atenţia că cea mai importantă problemă a judeţului Vâlcea o reprezintă funcţionarea Oltchim Râmnicu Vâlcea, iar angajaţii să nu intre în şomaj. Acesta este motivul pentru care am decis să demarez o campanie de strângere de semnături pentru ca opinia publică să ne susţină", a declarat parlamentarul democrat-liberal.

Romeo Rădulescu a precizat: "Demersul nostru a fost primit pozitiv de către vâlceni, am reuşit să strângem deja câteva sute de semnături încă de la primele ore de la iniţierea campaniei. Acesta este modul în care doresc să atrag atenţia actualilor guvernanţi că este inadmisibil ce se întâmplă cu societatea Oltchim, după ce înainte de alegerile parlamentare au promis o rezolvare favorabilă a situaţiei. Nu au anunţat nici un fel de măsuri pentru ca oamenii să aibă garanţia că nu vor rămâne pe drumuri. Guvernul a decis ca cea mai mare societate din industria chimică românească să intre în insolvenţă, după modelul Hidroelectrica. În acest context, salvarea locurilor de muncă de la Oltchim trebuie să fie una dintre priorităţile actualilor guvernanţi".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb