Mult timp, conformitatea a fost percepută de companii drept obligaţie legală. Un cost al desfăşurării activităţii, asociat cerinţelor de reglementare, auditului, certificării sau verificărilor tehnice. În multe organizaţii, investiţiile în testare, inspecţie şi certificare au fost justificate în principal prin nevoia de a respecta legea şi de a evita sancţiunile.
Astăzi, această perspectivă este depăşită. Într-o economie marcată de lanţuri de aprovizionare globale, de cerinţe complexe de trasabilitate şi de presiuni din partea investitorilor, clienţilor şi autorităţilor, conformitatea nu mai înseamnă doar o condiţie legislativă. Ea a devenit un activ care influenţează competitivitatea şi capacitatea unei companii de a crea valoare pe termen lung.
Acesta este rolul industriei de Testare, Inspecţie şi Certificare (TIC): de a furniza încredere, prin mijloace obiective şi independente. Verificări tehnice, inspecţii, audituri, certificări ale sistemelor de management, validarea declaraţiilor ESG, evaluarea performanţei produselor sau analize de laborator pentru alimente şi produse nealimentare reduc incertitudinea într-un mediu economic tot mai complex.
De la obligaţie la avantaj competitiv
Ani la rând, multe companii au evaluat utilitatea conformităţii prin prisma costurilor. Pe măsură ce pieţele au devenit interconectate şi mai exigente, consecinţele neconformităţii au devenit tot mai grave: contracte pierdute, produse blocate sau retrase de pe piaţă, acces refuzat în lanţuri de aprovizionare importante, dificultăţi în colaborarea cu parteneri strategici.
În prezent, succesul comercial depinde şi de capacitatea unei organizaţii de a demonstra, nu doar de a declara, că respectă anumite cerinţe. Marile companii cer furnizorilor informaţii tot mai detaliate privind originea materiilor prime, performanţa produselor, impactul asupra mediului, condiţiile de producţie şi gestionarea riscurilor din propriul lanţ valoric. În acest context, conformitatea devine un criteriu de selecţie comercială.
Firmele care pot furniza rapid dovezi credibile privind respectarea standardelor şi cerinţelor de piaţă beneficiază de un avantaj competitiv real. Ele pot intra mai uşor în relaţii comerciale noi, pot răspunde mai eficient solicitărilor clienţilor şi pot reduce riscul întârzierilor în procesele de calificare.
Noi reguli pentru accesul la piaţă
Reglementările europene sunt adesea analizate exclusiv prin prisma obligaţiilor pe care le impun. O perspectivă la fel de importantă este însă impactul lor asupra mecanismelor de acces la piaţă. În ultimii ani, iniţiative precum CSRD, EUDR, PPWR sau Digital Product Passport au accelerat o transformare care depăşeşte zona conformităţii legislative. Accentul se mută de la simpla declarare a unor informaţii către capacitatea de a le demonstra şi verifica.
Chiar şi în cazul companiilor care nu intră direct sub incidenţa unor obligaţii de raportare CSRD, clienţii, investitorii, instituţiile financiare şi partenerii de afaceri continuă să solicite informaţii privind sustenabilitatea, trasabilitatea, performanţa şi gestionarea riscurilor. În acelaşi timp, cerinţele privind trasabilitatea produselor, due diligence în lanţul de aprovizionare şi disponibilitatea informaţiilor verificabile devin tot mai prezente în relaţiile comerciale. Cu alte cuvinte, valoarea nu mai stă doar în produsul livrat, ci şi în capacitatea de a demonstra originea, calitatea şi conformitatea acestuia. Multe organizaţii vor constata că principala provocare este legată de capacitatea de a furniza informaţii verificabile despre propriile produse, procese şi lanţuri de aprovizionare.
În această eră a transparenţei, companiile care dezvoltă din timp mecanisme solide de control, monitorizare şi verificare vor fi mai bine poziţionate decât cele care tratează conformitatea exclusiv ca pe o obligaţie de raportare.
Relaţia dintre conformitate şi finanţare
Un alt aspect important ţine de legătura dintre conformitate şi accesul la capital. Instituţiile financiare, investitorii şi fondurile de investiţii folosesc informaţii non-financiare tot mai numeroase în analiza şi evaluarea riscului. Datele privind sustenabilitatea, guvernanţa, trasabilitatea sau rezilienţa operaţională sunt integrate progresiv în deciziile de finanţare şi investiţii.
Valoarea unei informaţii nu este determinată doar de conţinutul ei, ci şi de gradul de credibilitate. O afirmaţie verificată independent are o relevanţă diferită faţă de una care nu poate fi susţinută prin dovezi obiective. Chiar şi o companie care nu are obligaţii extinse de raportare poate fi întrebată de o bancă, un investitor sau un client despre aceste aspecte, iar un răspuns susţinut de verificări independente este mai credibil decât o declaraţie proprie.
De aceea, auditurile, verificările, certificările şi procesele independente de asigurare a informaţiilor capătă o importanţă strategică. Ele consolidează încrederea în ceea ce o companie comunică pieţei şi pot reduce percepţia de risc asociată organizaţiei.
Reputaţia şi continuitatea operaţională
Valoarea economică a conformităţii este şi mai vizibilă atunci când analizăm costurile generate de incidente. Retragerile de produse, problemele de siguranţă, întreruperile lanţului de aprovizionare, defectele de calitate sau neconformităţile descoperite târziu pot produce efecte financiare considerabile. Impactul asupra reputaţiei poate afecta relaţia cu clienţii mult după ce incidentul a fost remediat. Acest lucru este valabil atât pentru industria alimentară, cât şi pentru sectoare precum bunurile de larg consum, electronicele, construcţiile, energia sau industria prelucrătoare.
Testarea şi analiza produselor, verificarea performanţelor tehnice, evaluarea furnizorilor şi inspecţiile realizate pe parcursul proceselor de producţie ajută la identificarea problemelor înainte ca acestea să genereze costuri majore. Fie că vorbim despre siguranţa alimentară, despre produse de consum, echipamente industriale sau materiale utilizate în construcţii, costul prevenirii este aproape întotdeauna mai mic decât costul remedierii unei probleme ajunse în piaţă.
Din această perspectivă, investiţiile în conformitate pot fi privite drept investiţii în prevenţie şi rezilienţă. Ele reduc probabilitatea unor incidente cu impact semnificativ asupra operaţiunilor şi asupra relaţiei cu clienţii.
Încrederea a devenit o resursă economică
Poate cea mai importantă schimbare este că încrederea a început să fie tratată ca o resursă economică. Clienţii iau decizii pe baza informaţiilor disponibile despre produse şi furnizori. Investitorii analizează riscuri tot mai diverse. Autorităţile cer transparenţă sporită. Partenerii comerciali cer dovezi privind performanţa şi conformitatea.
În concluzie, organizaţiile care pot demonstra ceea ce afirmă au un avantaj competitiv faţă de cele care se bazează exclusiv pe declaraţii. Nu orice certificare produce acest efect; valoarea vine din controale reale şi din dovezi verificabile, nu din documente obţinute formal. Conformitatea contribuie la construirea unui capital de încredere care influenţează relaţiile comerciale, accesul la finanţare, reputaţia şi capacitatea unei companii de a se adapta la schimbare.
Privind spre viitor
Este foarte probabil ca următorii ani să aducă şi mai multă nevoie de transparenţă. Direcţia este deja vizibilă - mai multă trasabilitate, mai multe informaţii verificabile şi o valoare tot mai mare atribuită dovezilor independente. Companiile care vor trata conformitatea exclusiv ca pe o obligaţie vor continua să reacţioneze la schimbare. Cele care o vor integra în strategia de afaceri vor avea şanse mari să transforme cerinţele pieţei în avantaje competitive.
Trei întrebări simple arată cât de pregătită este o companie: poate documenta originea materiilor prime şi a materialelor folosite? Ştie ce informaţii îi vor cere în perioada următoare clienţii, băncile şi autorităţile? Cât timp îi va lua să răspundă unei solicitări de verificare?
În cele din urmă, conformitatea nu se reduce la documente, rapoarte sau audituri. Pentru companiile care operează în pieţe complexe, colaborarea cu organizaţii independente de Testare, Inspecţie şi Certificare, precum SGS, poate transforma aceste cerinţe într-un proces structurat de control şi verificare.
(C)



























































