Connections (simbol bursier CC), companie românească de tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a raportat o marjă brută de profit de 29% în primele nouă luni din 2025, potrivit datelor financiare aferente trimestrului trei ale companiei.
Compania a înregistrat o evoluţie solidă a principalilor indicatori financiari, cu venituri la nivel de grup care au ajuns la 111,1 milioane RON, în creştere cu 76% faţă de 9 luni 2024, respectiv cu 38% mai mult decat estimările bugetate.
Evoluţia este susţinută de extinderea portofoliului de proiecte publice, care ajunge la 60% din cifra de afaceri, respectiv de consolidarea segmentului software privat (40% pondere în venituri), ceea ce asigură un echilibru financiar stabil pentru Connections şi premise solide de creştere în continuare.
La nivel de eficienţă financiară, CC a ajuns la un profit brut de 32,4 milioane lei si un profit net la 31,2 milioane lei, mult superior anului precedent.
Rezultatele financiare Connections din primele 9 luni ale anului arată, de asemenea, o ancorare profundă în zona de creştere strategică: compania îşi menţine un nivel de profitabilitate de două cifre, conform cu promisiunea făcută în 2024. Astfel, marja brută de profit ajunge la 29%, ceea ce arată eficienţa financiară în creştere constantă a grupului.
„Avem un model de business construit pentru a genera venituri recurente şi sustenabile, capabile să susţină creşterea pe termen mediu şi lung, iar rezultatele din T3 confirmă soliditatea acestui mod de a face business. 2025 rămâne un an cu presiune asupra mediului economic, dar chiar şi în acest context am reuşit să creştem marja brută la 29%. Succesul nostru se bazează pe disciplina financiară pe care o menţinem în toate liniile de activitate şi pe viziunea de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Bogdan Florea, fondator si co-CEO al companiei.
Rezultatele Connections în T3/2025 au fost determinate, în principal, de accelerarea ritmului de implementare a proiectelor şi de eficientizarea proceselor interne, care au permis recunoaşterea mai rapidă a veniturilor faţă de calendarul estimat. Deşi o parte din creşterea profitului a fost influenţată de recunoaşterea veniturilor aferente vânzării liniei de business Service Delivery (BPO şi ITO), excluzând acest impact, performanţa financiară a grupului rămâne peste nivelul înregistrat în perioada similară din 2024, confirmând trendul pozitiv al activităţilor de bază.
Privind structura liniilor de servicii, în primele nouă luni ale anului 2025 compania a înregistrat o schimbare notabilă în distribuţia veniturilor, determinată de creşterea ponderii proiectelor din segmentul software public, care a crescut de la 37% în perioada similară din 2024 la 60% din totalul veniturilor. Segmentul privat a avut, la rândul său, o evoluţie pozitivă, depăşind nivelul de 6% din 2024, pe fondul extinderii portofoliului de contracte comerciale din zona privată şi al consolidării relaţiilor cu partenerii existenţi. Serviciile RPA şi Outsourcing au rămas la un nivel relativ constant de contribuţie, în timp ce, în 2025, compania a operaţionalizat un nou centru de suport, care generează aproximativ 3% din totalul veniturilor şi are rolul de a asigura suport tehnic şi operaţional pentru proiectele derulate în regim hibrid (public-privat).
Radu Marcu, Co-CEO Connections: „Rămânem ancoraţi în inovaţie şi eficienţă operaţională, transformând provocările pieţei în oportunităţi reale de diferenţiere şi creştere sustenabilă. România are un potenţial semnificativ de dezvoltare pe termen mediu şi lung, iar proiectele complexe care integrează inteligenţă artificială, iniţiate atât de autorităţile publice, cât şi de mediul privat, demonstrează că direcţia este una corectă: aceea a digitalizării cu sens. Participarea noastră în unele dintre aceste proiecte ne confirmă rolul de partener tehnologic relevant, capabil să aducă valoare adăugată şi soluţii care transformă inovaţia în progres concret, în beneficiul comunităţilor şi al cetăţenilor”.
Pentru viitor, compania îşi continuă etapa de evoluţie şi scalare sustenabilă începută în 2024, cu experienţa şi claritatea pe care le-a câştigat în cei 20 de ani pe piaţa locală şi internaţională şi îşi păstrează angajamentul faţă de viziunea #TechHumanityForward, prin care inovează continuu şi cu sens pentru oameni şi comunităţi.















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.11.2025, 16:48)
''La nivel de eficienţă financiară, CC a ajuns la un profit brut de 32,4 milioane lei si un profit net la 31,2 milioane lei, mult superior anului precedent.''
Era frumos sa explice cum platesc ei asa putin impozit pe profit,adica 0,8 din 32,4 vine 2% rata.
Iarasi nu apare niciunde cum au obtinut acele venituri financiare 52 milioane lei cand au spus ca firma s-a vandut cu sub 5 milioane euro asta vine pana in 25 de milioane lei.de unde diferenta asta?
Comunica trunchiat si e vorba despre sume foarte mari.Mereu se mira CEO ca e actiunea prea ieftina.Nu s-a gandit insa ca e cazul de transparenta?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.11.2025, 16:51)
Cu toate astea felicitari pentru executia operationala si contractele foarte bune.E singura firma de IT care nu pare sa aiba vreo problema cu contractele.