Consiliul de Securitate al ONU salută acordul care vizează organizarea de alegeri în Libia

Z.B.
Internaţional / 9 septembrie, 07:28

Consiliul de Securitate al ONU salută acordul care vizează organizarea de alegeri în Libia

Consiliul de Securitate al ONU a salutat marţi acordul încheiat între principalele partide libiene, fapt ce a deschis calea către posibile alegeri în termen de doi ani, şi a solicitat în acelaşi timp aplicarea imediată a înţelegerii, transmite AFP, citat de Agerpres.

Textul semnat la sfârşitul lunii august „constituie o etapă importantă către organizarea unor alegeri naţionale libere, echitabile, transparente şi incluzive, precum şi către continuarea unificării instituţiilor libiene”, a declarat Jerome Bonnafont, reprezentantul permanent al Franţei la ONU care prezidează în această lună Consiliul de Securitate, potrivit sursei citate.

„Măcinată de divizări încă de la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia este guvernată în prezent de două executive rivale: unul la Tripoli (vest), recunoscut de ONU şi condus de Abdul Hamid Dbeibeh, iar celălalt la Benghazi (est), sub controlul familiei puternicului mareşal Khalifa Haftar.”, informează agenţia de presă.

„Membrii Consiliului de Securitate au felicitat partidele libiene pentru angajamentul lor constructiv, au subliniat importanţa ca acest acord să fie susţinut de toate părţile interesate libiene şi le-au încurajat să acţioneze pentru punerea lui în aplicare”, a continuat diplomatul francez, potrivit sursei menţionate.

Ei au „mai îndemnat toate părţile” să „participe pe deplin, cu seriozitate şi fără întârziere, la eforturile reprezentantei speciale” a ONU în Libia, Hanna Tetteh, căreia i-au acordat „sprijinul lor necondiţionat”, a mai declarat Bonnafont, conform aceleiaşi surse.

Reprezentanţi ai estului şi vestului Libiei au semnat pe 30 august, la sediul Misiunii Naţiunilor Unite de Susţinere în Libia (UNSMIL) din Tripoli, un acord care vizează în special restructurarea Înaltei Comisii Electorale Naţionale, precizează agenţia de presă.

Acesta prevede organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale „într-un termen care să nu depăşească 24 de luni”, dar cu o condiţie majoră: ca acestea să se desfăşoare „sub autoritatea unui executiv unic şi a unor instituţii naţionale unificate”, ceea ce nu este încă cazul, transmite sursa citată.

Prezentată în august 2025 de ONU, foaia de parcurs pentru Libia prevede în special stabilirea unui cadru electoral consensual, unificarea instituţiilor executive divizate şi organizarea unui dialog politic extins, informează agenţia de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb