Construcţii

12 noiembrie 2015
INS: Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 9,9%, în primele nouă luni ale acestui an

INS: Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 9,9%, în primele nouă luni ale acestui an

A.M.Ziarul BURSA #Companii / 12 noiembrie 2015 /

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 9,9%, ca serie brută, în primele nouă luni din 2015, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, s-a majorat cu un procent de 10,5%, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Orange intră pe piaţa caselor inteligente

Orange intră pe piaţa caselor inteligente

Ioana DogaruCompanii / 11 noiembrie 2015

Orange lansează astăzi în teste cu utilizatori din România Orange Smart Home, o soluţie simplă prin care casa poate fi monitorizată şi controlată de la distanţă, prin intermediul telefonului mobil, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Aproximativ 224.000 de români vor beneficia de cadastru gratuit

Aproximativ 224.000 de români vor beneficia de cadastru gratuit

Ioana DogaruCompanii / 11 noiembrie 2015

Lucrările de cadastru general din cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) vor începe în primele 63 de commune, potrivit unui comunicat de presă al ANCPI. În total, aproximativ 224.000 de români vor beneficia în perioada următoare de cadastru gratuit, potrivit comunicatului.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Brico Dépôt România are un nou CEO

Brico Dépôt România are un nou CEO

Andrei StanCompanii / 20 octombrie 2015

Kingfisher, unul din actorii globali de pe piaţa do it yourself şi home improvement, l-a numit pe Christian Mazauric în funcţia de CEO al Brico Dépôt România, responsabil cu dezvoltarea viziunii şi performanţei...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0911
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3417
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4593
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7972
Gram de aur (XAU)Gram de aur603.7606

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo