Neglijenţa, cauza principală a deceselor pe calea ferată din ţara noastră

Ţara noastră continuă să rămână în topul european al numărului ridicat al persoanelor decedate în accidente feroviare, potrivit unui articol publicat de Club Feroviar pe baza unei situaţii prezentată de Eurostat.Într-o Uniune Europeană care, per ansamblu, devine mai sigură de la an la an, şi care în 2024, a înregistrat o scădere de 10,8% a numărului persoanelor decedate în accidente feroviare comparativ cu anul 2023, România rămâne o excepţie dureroasă, cu 65 de persoane decedate într-un singur an, majoritatea din cauza neglijenţei statului în privinţa siguranţei feroviare.

Potrivit sursei citate, doar Polonia şi Germania au raportat mai multe victime, însă comparaţia brută ascunde o realitate incomodă: aceste state au reţele feroviare mult mai extinse şi un trafic incomparabil mai intens. Raportată la lungimea reţelei, România depăşeşte media Uniunii Europene, cu peste patru decese la mia de kilometri de cale ferată, situându-se în jumătatea superioară a clasamentului european, alături de state cu probleme structurale majore în materie de siguranţă feroviară.

Cifrele Eurostat demontează şi unul dintre cele mai frecvente alibiuri ale autorităţilor. Nu trenurile sunt nesigure, nu pasagerii şi nu personalul feroviar sunt victimele acestui bilanţ sumbru. Din cele 65 de decese înregistrate în România în 2024, 54 au implicat persoane neautorizate aflate pe calea ferată, iar 11 s-au produs la treceri la nivel. Nu a fost raportat niciun deces în rândul pasagerilor sau al angajaţilor feroviari. Problema reală nu este siguranţa operaţională a trenurilor, ci interacţiunea haotică şi periculoasă dintre infrastructura feroviară şi public.

Practic, România rămâne o ţară în care accesul la calea ferată este liber pentru oricine. Liniile traversează cartiere, sate şi câmpuri fără garduri, fără bariere, fără pasaje, fără semnalizare adecvată. Traversările ilegale au devenit rutină, iar obiceiurile periculoase sunt tolerate ani la rând de autorităţi care intervin doar post-factum, după ce tragedia a fost deja consemnată în statistici. În acest context, nu este surprinzător că România se află, alături de Germania, Polonia, Franţa şi Italia, printre statele care concentrează aproape 72% din decesele Uniunii Europene cauzate de persoane lovite de material rulant aflat în mişcare.

La nivel european, numărul accidentelor feroviare semnificative a scăzut cu peste 32% faţă de 2010, ajungând la 1.507 cazuri în 2024, în care şi-au pierdut viaţa 750 de persoane. Cu toate acestea, statele care au investit sistematic în separarea fizică a infrastructurii, în eliminarea traversărilor la nivel şi în controlul accesului au ajuns la rezultate radical diferite. Austria, Spania, Finlanda sau Irlanda raportează valori minime, iar Luxemburg şi Slovenia nu au înregistrat niciun deces în accidente feroviare.

Eurostat raportează separat sinuciderile pe infrastructura feroviară, care, la nivelul Uniunii, depăşesc cu mult victimele accidentelor propriu-zise. În 2024 au fost înregistrate 2.357 de sinucideri, faţă de 750 de decese accidentale. În România, numărul sinuciderilor feroviare a fost de 25, mult sub nivelurile raportate în Germania, Franţa sau Ţările de Jos. Acest fapt nu reprezintă însă un argument liniştitor, ci dimpotrivă, subliniază eşecul statului român exact în zona în care intervenţia administrativă şi infrastructurală ar trebui să fie decisivă.

Diferenţele dintre România şi Europa de Vest nu ţin de tehnologia feroviară, care este comparabilă, ci de investiţii, politici publice şi asumare. În Europa de Est şi de Sud-Est, inclusiv în România, densitatea mare a trecerilor la nivel, accesul necontrolat la linii, lipsa gardurilor şi comportamentele riscante ale pietonilor continuă să genereze victime. Fără separare fizică, fără pasaje, fără eliminarea traversărilor ilegale, fără educaţie şi sancţiuni reale, statisticile nu vor scădea, indiferent câte comunicate vor fi emise după fiecare tragedie.

Siguranţa feroviară în România nu mai este de mult o problemă tehnică, ci una de responsabilitate publică. Atâta timp cât moartea pe calea ferată este tratată ca un efect colateral inevitabil, nu ca un eşec al statului, România va rămâne prinsă între şinele propriilor neglijenţe, într-o Europă care a demonstrat deja că aceste decese pot fi prevenite.