Vacanţele pe litoralul bulgăresc nu mai sunt alese de turiştii români doar pentru proximitate şi preţuri accesibile. Hotelurile de patru şi cinci stele, serviciile all inclusive şi facilităţile premium cântăresc tot mai mult în alegerea unei vacanţe.
Tendinţa este confirmată de cifrele prezentate de IRI Travel în cadrul infotripului recent la Secrets Sunny Beach Resort & Spa, hotel de 5 stele destinat exclusiv adulţilor din staţiunea Sunny Beach.
• Bulgaria rămâne una dintre principalele destinaţii ale Românilor
Rezervările pentru Bulgaria realizate prin IRI Travel au crescut cu aproximativ 10-12% în sezonul estival 2026, în timp ce solicitările pentru segmentul premium a înregistrat un avans de peste 30%, potrivit datelor transmise de touroperator.
Peste 70% dintre cei peste 120.000 de turişti ai IRI Travel aleg hoteluri din segmentul superior, de patru şi cinci stele, pe fondul unei orientări tot mai accentuate a românilor către confort şi servicii de calitate, conform lui Lucian Bădîrcea, CEO Iri Travel.
În 2026 mentalitatea turiştilor români s-a schimbat, iar mai nou aceştia preferă mixul dintre gastronomie diversificată, wellness, facilităţi pentru familii, servicii personalizate şi experienţe premium, care vin în completarea sejururilor clasice la hoteluri all inclusive.
,,Bulgaria are avantajul proximităţii, al infrastructurii şi al unei oferte extrem de dezvoltate pe acest segment”, declară Lucian Bădîrcea.
Ţara vecină îşi consolidează, astfel, poziţia nu doar ca destinaţie externă apropiată de România, ci şi ca opţiune pentru turiştii care caută servicii din segmentul superior. Albena, Nisipurile de Aur şi Sunny Beach s-au menţinut printre destinaţiile preferate ale turiştilor români.
• IRI Travel îşi dezvoltă parteneriatul cu Hyatt Inclusive Collection pentru dezvoltarea segmentului premium
Creşterea interesului pentru segmentul superior se observă şi în hotelurile din portofoliul Hyatt Inclusive Collection din Bulgaria. La Alua Helios Bay şi AluaSun Helios Beach, turiştii români au ajuns la o pondere de aproximativ 15%, faţă de circa 5%, respectiv 3%, în 2023. La Alua Sunny Beach Resort & Spa, ponderea acestora a urcat de la 23% în 2023 la 29% în 2025.
Evoluţia vine în contextul parteneriatului dintre IRI Travel şi Hyatt Inclusive Collection, prin care touroperatorul urmăreşte dezvoltarea pe piaţa românească a hotelurilor internaţionale din segmentul premium şi a conceptelor moderne de all inclusive.
Printre unităţile din Bulgaria incluse în portofoliu se numără Secrets Sunny Beach Resort & Spa, Alua Sunny Beach Resort & Spa, AluaSoul Sunny Beach, Alua Helios Bay şi AluaSun Helios Beach.
Toate cele cinci hoteluri sunt amplasate pe plajă, dotate cu piscină exterioară, sală de fitness şi zonă de welness. Primele trei sunt potrivite pentru inlcusiv pentru teambuldinguri sau înâlniri de afaceri, datorită camerelor destinate pentru evenimente.
Lucian Bădîrcea consideră că interesul în creştere pentru aceste hoteluri indică o schimbare mai largă a pieţei: „Parteneriatul cu Hyatt Inclusive Collection reprezintă pentru IRI Travel mai mult decât o extindere de portofoliu. Este o confirmare a direcţiei în care evoluează piaţa: către produse premium, branduri internaţionale şi experienţe turistice tot mai bine definite”.
• Early Booking 2027 a devenit un comportament de consum
Schimbarea comportamentului turiştilor nu se observă numai în categoria hotelurilor alese, ci şi în momentul în care aceştia îşi cumpără vacanţele.
În perioada octombrie-decembrie 2025, rezervările Early Booking realizate prin IRI Travel au crescut cu peste 70% faţă de perioada similară a anului precedent. În acest context, touroperatorul a lansat programul Early Booking pentru sezonul estival 2027.
Pentru anul viitor, compania mizează în principal pe Bulgaria, Grecia, Turcia şi litoralul românesc, alături de dezvoltarea produselor premium.
Bădîrcea apreciază că rezervarea din timp începe să devină un comportament obişnuit al turistului român, pe fondul interesului pentru preţuri mai avantajoase, o ofertă mai largă de camere şi acces la hotelurile cu cerere ridicată.
• Eurovision 2027 reuneşte românii la Arena Burgas
Turiştii români pot opta pentru un pachet eurovision avantajos chiar în staţiunea Sunny Beach. La un preţ de 649 euro/persoană/pachet, în perioada 10-17 mai 2027, Hotelul Ultra All Inclusive Alua Sunny Beach Resort and Spa 5 îşi deschide porţile pentru fanii concurului muzical.
Pachetul include şapte nopţi de cazare în cameră dublă cu vedere la mare, în regim Ultra All Inclusive, transport cu autocarul Bucureşti - Sunny Beach - Bucureşti şi transfer inclus cu autocarul de la hotel la Arena Burgas în zilele de concurs: 11, 13 şi 15 mai, pentru semifinalele şi finala Eurovision 2027.
Iarna 2026-2027 - de la târgurile de Crăciun, la Maldive
IRI Travel anticipează pentru sezonul rece o diversificare a cererii. Printre produsele cu potenţial se află city break-urile, târgurile de Crăciun, vacanţele exotice, circuitele culturale, Revelionul în destinaţii externe şi croazierele.În acelaşi timp, vacanţele active şi cele în destinaţii cu climă caldă se menţin în atenţia turiştilor: Bulgaria, Austria şi Italia pentru schi, dar şi Egipt, Dubai, Insulele Canare, Thailanda, Maldive, Mauritius, Seychelles, Bali sau Republica Dominicană pentru escapade în sezonul rece.
Pentru perioada 2027-2031, IRI Travel îşi propune consolidarea poziţiei pe principalele destinaţii externe accesibile turiştilor români, dezvoltarea segmentului premium, extinderea parteneriatelor internaţionale şi investiţii în digitalizarea serviciilor, conform sursei citate. Aceasta arată că un loc important îl va ocupa şi inteligenţa artificială, care va fi utilizată ca instrument pentru eficientizarea proceselor şi personalizarea ofertelor, fără a elimina însă rolul consultantului de turism.
Strategia IRI Travel pentru următorii ani se bazează pe câteva direcţii majore: parteneriate durabile, digitalizare, produse premium, personalizare, dezvoltarea comunităţii profesionale şi consolidarea încrederii.
































































Opinia Cititorului