Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”Conferinţa BURSA “AFACERI ÎN AGRICULTURĂ”

CREŞTE CONCURENŢACel puţin trei burse noi în SUA, din 2020

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional /

Cel puţin trei burse noi în SUA, din 2020

Cel puţin trei burse noi sunt aşteptate să fie lansate în SUA, anul viitor, ceea ce ar putea determina reducerea costurilor de tranzacţionare, pe fondul unei concurenţe sporite, conform Reuters.

În prezent există 13 pieţe de acţiuni în Statele Unite, din care 12 sunt operate de Intercontinental Exchange Inc., Nasdaq Inc. şi Cboe Global Markets. IEX Group administrează singura bursă independentă.

Bryan Harkins, co-director al departamentului de pieţe din cadrul Cboe, a declarat recent, în cadrul unei conferinţe de specialitate, că există potenţial de lansare a unor pieţe noi, preconizând că, anul viitor, numărul total al burselor din SUA ar putea depăşi 20.

Pentru anul viitor sunt planificate să fie lansate Members Exchange - o bursă nouă susţinută de un grup de firme financiare majore; o piaţă de acţiuni operată de Miami International Holdings, unde ar putea fi listate companii din America Latină; şi Long Term Stock Exchange (LTSE), un startup pe care vor fi promovate cu prioritate companiile care au creşteri pe termen lung.

Sporirea competiţiei în domeniu vine în condiţiile în care în SUA există o dezbatere intensă între marii operatori bursieri şi clienţii lor cu privire la comisioanele aferente furnizării informaţiilor de piaţă şi conectivităţii.

"Vom începe operaţiunile cu taxe mai mici cu 40% faţă de cele percepute de operatorul cu cele mai mici costuri din Statele Unite", a declarat Thomas Gallagher, directorul executiv al Miami International Holdings, adăugând că piaţa pe care o conduce va fi lansată în trimestrul al doilea sau al treilea din 2020.

Members Exchange, care are în plan să devină operaţională la mijlocul anului viitor, este susţinută de companii precum Virtu Financial Inc., Morgan Stanley şi TD Ameritrade. Şi aceasta va avea comisioane mai mici, potrivit CEO-ului Jonathan Kellner.

Directorul executiv al LTSE, Zoran Perkov, a informat că piaţa în fruntea căreia se află va fi lansată "în curând".

În aşteptarea lansării burselor, Tal Cohen, şeful departamentului de servicii de piaţă nord-americane din cadrul Nasdaq, afirmă că noile burse pot adăuga valoare sectorului, dar aduc şi complexitate şi pot face ca acţiunile nelichide să fie mai greu de tranzacţionat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS