Deputata USR Cristina Prună a declarat că 432 din totalul de 2.859 de comune au mai puţin de 1.500 de locuitori, iar 119 din totalul de 216 oraşe, excluzând municipiile, au mai puţin de 10.000 de locuitori, ceea ce înseamnă că peste jumătate dintre oraşe şi 15% dintre comune sunt sub pragurile demografice prevăzute de lege pentru înfiinţarea de localităţi, potrivit unei postări. Ea a precizat că datele provin de la Curtea de Conturi pentru anul 2023 şi a menţionat că actualul guvern anunţă că va încuraja comasarea voluntară, cu stimulente, pentru localităţile de până la 1.500 de locuitori.
Prună a apreciat că măsura este „foarte puţin, dar e un pas înainte” şi ar trebui susţinută, adăugând că trebuie văzut şi cum este pusă în practică efectiv, deoarece de multe ori „diavolul stă în detalii”. Ea a subliniat că comunităţile trebuie să păstreze accesul la servicii, iar administraţiile să îşi unească resursele pentru mai multă eficienţă şi mai puţini bani cheltuiţi pentru întreţinerea administraţiei, ceea ce ar trebui măsurat la final, când se trage linie.
Deputata a adăugat că reforma înseamnă mai mult de atât şi presupune regândirea organizării administrativ-teritoriale pornind de la capacitatea reală a primăriilor de a se finanţa, de a atrage investiţii şi de a oferi servicii de calitate. Numărul de locuitori este un punct de plecare, însă scopul trebuie să fie comunităţi cu administraţii eficiente şi mai puţin dependente de banii împărţiţi de la Bucureşti, a concluzionat ea.

























































Opinia Cititorului