Daimler va opri producţia modelului Maybach în 2013

Companii / 26 noiembrie 2011

Daimler va opri producţia modelului Maybach în 2013

Constructorul auto german Daimler va înceta producţia modelului de lux Maybach, care concurează cu Rolls-Royce, în 2013, a declarat vineri un purtător de cuvânt, transmite AFP, citat de Agerpres.

"Producţia Maybach va înceta în 2013, atunci când va fi introdusă pe piaţă noua generaţie a modelului Mercedes-Benz Classe S", principala marcă a grupului auto german, a precizat purtătorul de cuvânt.

"Am avut discuţii prelungite cu privire la care este modelul care promite cel mai mare succes pe segmentul de lux şi am ajuns la concluzia că şansele mărcii Mercedes sunt mai mari decât cele ale Maybach", a declarat la rândul său directorul general de la Daimler, Dieter Zetsche, într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung.

"Nu ar fi rezonabil să dezvoltăm un succesor la actualul model Maybach", a adăugat Dieter Zetsche.

În anul 2002, grupul auto german a decis să relanseze marca Maybach, o marcă de automobile de lux creată în 1909 şi abandonat în timpul celui de al doilea război mondial, însă automobilul nu a reuşit să se impună pe segmentul de lux. Dacă iniţial cei de la Daimler sperau să vândă 1.000 de automobile Maybach pe an, în ultimii ani vânzările au scăzut până la 200 de unităţi anual. Comparativ, anual Daimler produce aproximativ 1,27 milioane autovehicule.

Principalul rival al Daimler, grupul BMW, este lider mondial pe segmentul automobilelor de lux cu modelul Rolls-Royce. De asemenea, al treilea mare jucător pe piaţa automobilelor de lux, Audi, divizie a grupului Volkswagen, deţine mărcile de automobile Bentley şi Lamborghini.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb