Dan Ioan Popescu s-ar putea înscrie în Partidul Conservator

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 26 iulie 2006

Preşedintele autosuspendat al organizaţiei Bucureşti a Partidului Social Democrat (PSD) Dan Ioan Popescu s-ar putea înscrie în Partidul Conservator (PC). Potrivit unor surse din PSD, Dan Ioan Popescu şi-ar fi anunţat ieri intenţia de a demisiona din funcţia deţinută în PSD Bucureşti.

El a discutat, mai bine de jumătate de oră, în biroul său de la PSD Bucureşti, cu liderul social-democraţilor, Mircea Geoană, cu secretarul general Miron Mitrea, precum şi cu preşedintele interimar al organizaţiei Sorin Oprescu. La discuţii a fost prezent şi Marian Vanghelie, preşedinte executiv interimar la PSD Bucureşti, care a fost chemat de Dan Ioan Popescu.

Deputatul PC Nicolae Popa a confirmat, citat de Rompres, că "există tatonări de două luni, care au continuat şi în această perioadă" pe tema înscrierii lui Dan Ioan Popescu în PC. Nicolae Popa a precizat că Dan Ioan Popescu a discutat cu mai muţi membri ai PC, "existând disponibilitatea primirii acestuia în PC".

"În principiu, noi agreăm înscrierea lui Dan Ioan Popescu, îl cunosc de mai mult timp, este un câştig real pentru noi şi cred că va aduce un suflu nou în partid şi un supliment de procente", a spus Popa, care l-a calificat pe deputatul social-democrat ca fiind un om politic de viitor, valoros şi care are multe proiecte care trebuie luate în considerare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb