Fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, va fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Focşani, relatează News.ro. Tribunalul Vrancea i-a admis definitiv acestuia cererea depusă în acest sens, potrivit sursei citate.
Instanţa vrânceană a desfiinţat în totalitate sentinţa Judecătoriei Focşani şi a dispus liberarea condiţionată a condamnatului, scrie News.ro.
„Admite contestaţia formulată de contestatorul-condamnat Vâlcov Darius Bogdan, deţinut în Penitenciarul Focşani, împotriva Sentinţei penale nr. 336/09.04.2026 pronunţate de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 4426/231/2026. Desfiinţează în totalitate sentinţa penală contestată şi rejudecând: În baza art. 100 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Vâlcov Darius Bogdan. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Vâlcov Darius Bogdan din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1246/08.12.2025 a Tribunalului Bucureşti - Secţia 1 Penală, definitivă prin decizia penală nr. 130/CO/04.03.2026 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a Penală”, se arată în decizia de miercuri a instanţei, citată de News.ro.
În acelaşi timp, Tribunalul Vrancea atrage atenţia condamnatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor referitoare la revocarea liberării condiţionate şi executarea restului de pedeapsă, dacă „după liberarea condiţionată condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune”, notează sursa citată.
„Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 3758/04.03.2026 emis de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Constată că petentul a fost asistat de apărător ales. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se mai arată în soluţia instanţei, potrivit News.ro.
Decizia Tribunalului Vrancea este definitivă, arată aceeaşi sursă.
Darius Vâlcov a fost condamnat în 2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, scrie News.ro. În mai 2015, Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta - de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe, conform sursei citate.
Darius Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în 23 mai 2023, în Napoli, relatează News.ro. Conform legislaţiei italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competenţa Curţii de Apel Napoli. Instanţa de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, acesta fiind lăsat în libertate, sub supraveghere, potrivit aceleiaşi surse.
Anterior, fostul ministru de Finanţe fusese dat în urmărire de Poliţia Română, scrie News.ro. Ulterior, el a fost extrădat în România, conform sursei citate.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.06.2026, 19:23)
Uite asa un infractor cu multiple infractiuni (unele prescrise) face avere ilicita de milioane de euro si primeste efectiv numai 3 ani de puscarie.
Cum sa nu furi -------------?
Legislatia si magistratii te invita, ba chiar insista sa furi.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 03.06.2026, 23:10)
pe vremea lui, sau facut bani pe bursa!!
da, pentru gugustuci este un infractor, mai periculos decat alti politruci...
infractori vor deveni si alti, judecatii prin 2090...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de sabin în data de 04.06.2026, 05:53)
Pe vremea lui s-au facut bani la bursa cam cata gramatica cunosti...(0 barat)
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2026, 09:48)
Gugustiuc esti tu, repetentule!
Ai mutilat limba romana.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.06.2026, 19:31)
Un candidat imposibil de ignorat, pentru un guvern tehnocrat competent.
Sper ca presedintele Nicusor Dan sa-l ia in considerare.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.06.2026, 21:51)
vremuirile grele au nevoie de economiști dedicați și valoroși. poate fi un tehnocrat sau un președinte la nevoie.