English
Harta riscurilor financiare la nivel global a cunoscut transformări fundamentale în ultima perioadă, prin mutarea celor mai vulnerabile zone de la nivelul economiilor emergente către economiile dezvoltate.
Noua tendinţă este unul dintre subiectele majore în cadrul reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, care sunt organizate în Thailanda.
Statele Unite, marile economii europene şi Japonia au devenit principalele surse ale riscului fiscal, pe fondul dispariţiei aproape complete a disciplinei bugetare.
Pentru prima dată în istoria recentă, atenţia instituţiilor de la Washington nu mai este concentrată pe salvarea pieţelor emergente, ci pe gestionarea unei spirale periculoase a datoriilor în economiile dezvoltate.
Chiar înainte de ultima etapă a valului de vânzări de obligaţiuni, guvernele ţărilor bogate plăteau peste 3,5 trilioane de dolari în dobânzi anuale aferente emisiunilor de obligaţiuni, mai mult decât cheltuielile globale pentru apărare sau inteligenţa artificială, conform ultimului raport Global Debt Monitor, de la Institute of International Finance.
Incapabile să mai finanţeze simultan programele sociale şi factura uriaşă a dobânzilor, guvernele occidentale au intrat pe o traiectorie de coliziune directă cu cetăţenii proprii.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat recent că diminuarea spaţiului fiscal va împiedica statele să sprijine populaţia afectată de inflaţie şi deschide calea pentru amplificarea tensiunilor sociale: "Ar trebui să ne pregătim pentru o populaţie tot mai nefericită, care ar putea să-şi manifeste nemulţumirea chiar în stradă".
Timp de aproape două decenii, economiile avansate s-au bucurat de un mediu macroeconomic extrem de permisiv, în care rata dobânzii s-a menţinut sub rata de creştere economică. Această dinamică le-a permis guvernelor să acumuleze datorii fără ca ponderea acestora în PIB să declanşeze semnalele de alarmă. Odată cu revenirea în teritoriul pozitiv a diferenţei dintre dobânzi şi creşterea economică, iluzia sustenabilităţii datoriilor s-a destrămat.
Randamentul titlurilor americane de trezorerie pe 10 ani a urcat recent până la 5,34%, atingând cel mai înalt nivel din ultimii douăzeci de ani. În mod similar, obligaţiunile guvernamentale de 10 ani din Germania şi Japonia au înregistrat cele mai ridicate randamente din 2009, respectiv 1996.
Purtătorul de cuvânt al FMI a declarat recent că "la nivel global, observăm că pieţele obligaţiunilor continuă să funcţioneze în mod ordonat"
Pentru Mohamed El-Erian, consilier economic principal la Allianz SE şi fost director executiv la Pimco, declaraţia este extrem de neobişnuită, mai ales că "încercarea FMI de a linişti publicul, afirmând că pieţele obligaţiunilor funcţionează în mod ordonat riscă să ridice mai multe întrebări decât răspunsuri".
Creşterea masivă a dobânzilor este susţinută şi de şocul energetic persistent generat de atacarea Iranului de către Statele Unite şi Israel.
Pe lângă blocarea extinsă a rutelor maritime prin Strâmtoarea Ormuz, care au menţinut preţul ţiţeiului în jurul valorii de 100 de dolari pe baril, deficitul global în ceea ce priveşte capacităţile de rafinare a generat o creştere a preţurilor motorinei, benzinei şi combustibilului pentru aviaţie cu 60% până la 97% faţă de nivelurile anterioare conflictului.
Costurile de finanţare sunt influenţate semnificativ şi de cererea de capital pentru construirea centrelor de date, pe fondul unui boom fără precedent al inteligenţei artificiale, care amplifică şi consumul de energie într-o perioadă extrem de tensionată.
În ceea ce priveşte avertismentul directorului general al FMI privind nemulţumirile populaţiei, datele firmei de analiză de risc Verisk Maplecroft confirmă că riscurile tulburărilor sociale cresc cel mai rapid în economiile dezvoltate, după cum scrie Bloomberg.
La nivelul Europei, acest indice a înregistrat cea mai accentuată degradare din ultimii doi ani, urmată de SUA şi Canada. Cetăţenii sunt prinşi între inflaţia ridicată, care le erodează puterea de cumpărare, şi serviciul datoriei publice, care împiedică guvernele să ofere ajutoare sociale sau subvenţii.
Ţările cu cel mai ridicat risc din Europa sunt Germania, Franţa, Spania, Italia şi Marea Britanie, conform ultimului raport Political Risk Outlook de la Verisk Maplecroft.
În Franţa, valurile de proteste au mobilizat peste 265.000 de studenţi şi manifestanţi care cer fonduri pentru educaţie şi servicii publice, într-un moment în care guvernul de la Paris încearcă să treacă măsuri de consolidare fiscală de 43 miliarde de euro pentru a calma pieţele financiare.
Reacţia pieţelor de obligaţiuni a dus la creşterea accelerată a spread-ului faţă de randamentul obligaţiunilor Germaniei în special pentru Franţa şi Italia (vezi graficul).
Conform unei ştiri Bloomberg, Michael Theurer, membru în consiliul executiv al Bundesbank, a catalogat această instabilitate drept un "semnal clar de alarmă" privind o creştere semnificativă a riscurilor pentru obligaţiunile guvernamentale din zona euro.
Spre deosebire de crizele anterioare, instituţiile financiare internaţionale au pârghii limitate de impunere a disciplinei fiscale pentru statele bogate. În timp ce FMI poate dicta reforme stricte economiilor în curs de dezvoltare care solicită împrumuturi, recomandările sale pentru economiile avansate nu au forţă coercitivă. Un raport intern al FMI relevă că doar 15% dintre recomandările fiscale adresate SUA, Germaniei, Franţei sau Marii Britanii au fost efectiv puse în aplicare.
Între timp, pieţele emergente demonstrează o rezilienţă neaşteptată. Lecţiile dure învăţate în timpul crizei asiatice din 1997 au determinat consolidarea rezervelor valutare şi reducerea deficitelor de cont curent.
Cu toate acestea, economiile în curs de dezvoltare ajung să fie "pedepsite pentru „păcatele altora", după cum remarca directorul general al FMI, deoarece creşterea dobânzilor în SUA şi Europa implică ieşiri de capital şi creşterea costurilor de refinanţare.
Creşterea datoriilor suverane pentru economiile occidentale dincolo de pragul de sustenabilitate nu mai reprezintă doar o problemă teoretică de politică economică, ci o criză acută de guvernanţă şi stabilitate socială.
Cu o diferenţă nefavorabilă între rata dobânzilor şi a creşterii economice, guvernele nu mai pot miza pe creşterea economică pentru a reduce povara datoriilor.
Opţiunile rămase sunt extrem de limitate şi dureroase. Autorităţile trebuie să adopte măsuri imediate de austeritate bugetară, cu riscul declanşării unor revolte populare majore, sau să continue politica deficitelor ridicate, cu riscul pierderii controlului asupra pieţelor financiare.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
Opinia Cititorului