Difuzorii de presă cu datorii nu vor mai putea încheia contracte cu GEDP

C.I.
Ziarul BURSA #Media-Advertising / 14 noiembrie 2005

Grupul Editorilor şi Difuzorilor de Presă (GEDP), care deţine reţeaua de chioşcuri de presă şi carte Acces Press, anunţă că, începînd cu 2006, nu va mai încheia contracte de franciză cu firmele de difuzare a presei care înregistrează datorii restante importante la editurile de presă, se arată într-un comunicat de presă al Grupului. Grupul Editorilor şi Difuzorilor de Presă a solicitat, vineri, prezentarea, în cel mai scurt timp, a listei firmelor cu mari datorii scadente. Iniţiat în 2002, de către Clubul Romîn de Presă şi asociaţiile patronale ale difuzorilor de presă şi carte din Bucureşti, proiectul Acces Press a obţinut acordul Primăriei şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi al primăriilor din sectoarele Capitalei pentru realizarea unei reţele de chioşcuri destinate difuzării de presă şi carte la standardele unei capitale europene. În ultimul an, Acces Press a devenit principala reţea de difuzare a presei din Bucureşti, avînd, în prezent, un număr de 187 de puncte de vînzare, rezultat al unei investiţii de peste 2.200.000 de euro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb