Digi Communications N.V. propune acordarea de acţiuni gratuite acţionarilor, prin conversia unei părţi din profiturile anilor anteriori şi a rezervelor în capital social, fără contribuţie în numerar, conform comunicatului remis redacţiei. Această măsură are ca scop creşterea lichidităţii prin majorarea numărului de acţiuni DIGI disponibile la tranzacţionare, se subliniază în comunicat.
Digi Communications N.V., una dintre principalele companii europene de telecomunicaţii, a propus distribuirea de acţiuni gratuite (dividend în acţiuni) către acţionarii săi, subiect ce va fi supus votului în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor programate pentru data de 20 martie 2026, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
Propunerea are ca obiectiv recunoaşterea sprijinului pe termen lung al acţionarilor prin conversia unei părţi din rezultatul reportat şi rezervele generale ale Companiei în capital social şi distribuirea, cu titlu gratuit, a unor acţiuni nou emise, proporţional cu deţinerile fiecărui investitor, conform aceluiaşi comunicat.
Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, a declarat: „Considerăm această propunere o modalitate de a le mulţumi acţionarilor noştri pentru încrederea şi angajamentul lor pe termen lung faţă de Digi. Prin distribuirea de acţiuni gratuite, ne propunem să susţinem în continuare lichiditatea şi să îmbunătăţim
accesibilitatea acţiunilor DIGI pe Bursa de Valori Bucureşti”,
Conform propunerii, Digi Communications ar urma să emită până la două noi acţiuni de Clasa A pentru fiecare acţiune existentă de Clasa A şi până la două noi acţiuni de Clasa B pentru fiecare acţiune existentă de Clasa B, prin capitalizarea unei părţi a profiturilor din anii precedenţi, precum şi a rezervelor, pentru o valoare totală de până la 13 milioane de euro, se arată în comunicat.
În urma distribuirii de acţiuni gratuite, numărul total de acţiuni ar urma să crească de la 100 de milioane pana maximum 300 de milioane, din care ar fi emise aproximativ 193,7 milioane de acţiuni de Clasa A şi 106,3 milioane de acţiuni de Clasa B, arată datele din comunicat. În linie cu practica pieţei în cazul distribuirii de acţiuni gratuite, iniţiativa va menţine structura acţionariatului Companiei, acţionarii păstrându-şi participaţiile proporţionale, potrivit unui comunicat al companiei.
Prin creşterea numărului de acţiuni aflate în circulaţie, distribuirea de acţiuni gratuite este aşteptată să contribuie la îmbunătăţirea activităţii de piaţă şi la condiţii de tranzacţionare mai eficiente pentru investitori, conform comunicatului remis redacţiei.
Totodată, un număr mai mare de acţiuni poate spori accesibilitatea titlurilor pe piaţă, menţinând în acelaşi timp valoarea deţinută de fiecare acţionar, se precizează în comunicat.
Acţiunile gratuite ar urma să fie alocate automat acţionarilor înregistraţi la data de referinţă, prin intermediul Depozitarului Central din România şi al registrului acţionarilor Companiei, în conformitate cu calendarul de decontare care urmează să fie stabilit de Consiliul de Administraţie, relatează sursa citată.
Dacă hotărârea va fi aprobată de către acţionari, emiterea acţiunilor gratuite este preconizată să aibă loc cel târziu până la data de 30 iunie 2026, calendarul exact şi detaliile tehnice urmând să fie comunicate ulterior, conform comunicatului de presă remis redacţiei.















































Opinia Cititorului