Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

Din ce vor trăi galacticii?

OCTAVIAN ŞTIREANU
Miscellanea /

Din ce vor trăi galacticii?

Între criza din sănătate şi cea din economie se mai interpune încă una - cea a relaţiilor sociale, a climatului din comunitate, a comportamentului între oameni sau grupuri de oameni. E o criză care va dăinui, care exista în mod latent, dar care, acum, la vreme de ananghie, iese cu putere la suprafaţă.

Frica de boală accentuează slăbiciunile de caracter. În faţa pericolului sau doar la gândul infectării, oamenii pot reacţiona altfel decât în situaţiile normale. Tensiunea socială este în creştere, nervii tuturor sunt suprasolicitaţi, situaţiile conflictuale sunt imprevizibile. Şi lucrurile sunt abia la început.

Pe acest fundal general, o sursă suplimentară de tensiune socială provine dinspre dragii noştri români sosiţi din diaspora. Că mulţi dintre ei au fost vehicule de import al virusului este în afara oricărui dubiu. Că niciunul dintre cei în cauză nu şi-a dorit să se fi îmbolnăvit, este de asemenea un lucru cert.

În aceste condiţii, nu se pot ocoli câteva întrebări.

1.De ce nu li s-a făcut testare înainte de a pleca? Se ştia că respectivii vin din zone roşii sau galbene, se ştia că pot deveni focare de contaminare, se ştia că venirea lor în masă amplifică enorm riscul unei avalanşe de îmbolnăviri care vor sufoca întregul sistemul sanitar. În condiţiile astea, se puteau face cel puţin două lucruri. Primul, ca toţi doritorii de întoarcere să-şi facă testarea de coronavirus în ţara de plecare şi s-o prezinte la frontieră. Costul nu era o gaură în cer, în Bucureşti costă 7 euro la clinici private şi rezultatul se dă în 24 de ore.

O decizie demnă de Comisia Europeană ar fi fost ca, în spaţiul UE, nicio migraţie dintr-o ţară în alta să nu fie posibilă decât dacă solicitanţii sunt testaţi în ţara de plecare. Finanţarea testelor - exclusiv pentru cei care doreau să migreze - putea să fie făcută din bugetul UE, ca să mai înţeleagă şi lumea la ce foloseşte această instituţie la vreme de criză.

Ar fi fost sănătos pentru toţi - ţara de plecare, de destinaţie şi persoana în cauză - să se realizeze acest prim filtru, iar drumeţii să prezinte la graniţă o patalama de testare. În felul acesta, ţări precum România - în care testarea este decisă de procurori! - nu ar fi fost cocoşate de un val de migratori cu sănătate incertă, care mai şi minţeau privind locurile de unde vin şi pe care automat îi dirijează în orb spre o carantină costisitoare. O testare prealabilă ar fi diminuat substanţial acest efort, întrucât s-ar fi clarificat încă de la graniţă încotro o ia fiecare. Sigfrizii, buşoii, bogdanii, cioloşii, tudorachii şi ceilalţi zmei ai politicii, care şi-n aceste zile iau bani cu mormanul, trebuia să ceară aşa ceva, să pună problema, să facă interpelări, să dea comunicate. Chiar dacă nu-i asculta nimeni, dar se făceau şi ei că lucrează...

Dacă onorabila CE doarme în papuci, testarea migranţilor în ţările de plecare putea să se reglementeze prin acorduri bilaterale. De pildă, Iohannis l-a sunat deunăzi pe preşedintele Italiei. Urmarea practică a fost că 10 medici şi 5 asistente medicale s-au deplasat în focarul de coronavirus din Lombardia. Nu că n-ar fi avut de lucru în România, dar probabil a fost o formă de compensare a ravagiilor făcute pe-acolo de românii infectaţi...Un aranjament în avantajul reciproc al ambelor ţări ar fi fost dacă asemenea echipe se deplasau să-i testeze încă de acolo, în locuri dinainte stabilite şi anunţate, pe cei care vroiau să revină în România.

2.De ce nu se încasează o asigurare de sănătate la intrarea în ţară? O altă problemă care ar trebui lămurită este a costurilor pentru asistenţa medicală oferită gratuit celor care vin să se trateze aici, deşi nu plătesc contribuţia pentru sănătate.

Opţiunea unor oameni care şi-au asumat riscuri şi au plecat să muncească în alte ţări trebuie respectată. Dar libertatea unora nu trebuie să se transforme în obligaţie pentru alţii. Plecarea celor care lucrează în străinătate a diminuat bugetul pentru sănătate cu 20-25%, dar asta nu-i împiedică pe respectivii să-şi rezolve gratuit problemele medicale când vin în ţară, pe banii fraierilor care au rămas în ţară şi plătesc CASS-ul. Dar nimeni nu poate fi obligat să accepte ca, din banii săi, să se achite şi serviciile medicale prestate celor care nu contribuie la bugetul sănătăţii. Iohannis a comis un abuz, dictând cu de la sine putere că toţi cei întorşi în ţară beneficiază de asistenţă medicală gratuită.

Vecinii noştri au alte abordări, ceva mai pragmatice, rezumate în proverbul "frate-frate, dar brânza e pe bani!".

Fraţii noştri de peste Prut care vor să se întoarcă acasă trebuie să plătească o poliţă de asigurare de sănătate, după modelul celei pe care oricare dintre noi e obligat s-o procure când pleacă în străinătate. În felul acesta, respectivii diasporezi reintră în sistemul de asigurări de sănătate al ţării pe care au părăsit-o şi pot beneficia de asistenţă medicală ca orice asigurat. Preşedintele Igor Dodon a spus şi el că-i vrea reveniţi, şi poate chiar rămaşi acasă, pe toţi moldovenii din străinătate, dar nici nu-şi doreşte o explozie a pandemiei. "Vrem să reveniţi acasă, dar vă rog să ne înţelegeţi, pentru că suntem responsabili de cei trei milioane de cetăţeni care sunt în R. Moldova. O să facem trierea şi o să vă rugăm să procuraţi poliţa de asigurare", le-a spus-o franc în faţă preşedintele Moldovei.

La noi de ce nu s-a instituit o poliţă pentru asigurarea de sănătate, care să fie plătită de toţi cei care nu plătesc contribuţii la buget? Că doar cei care se întorc acum în ţară au bani, vin de la mai bine la mai rău şi tot declară că "ajută ţara", că "fac PIB-ul"!...Deci pentru ei ar fi un mizilic să-şi plătească o astfel de poliţă!

Şi premierul bulgar Boiko Borisov s-a pronunţat pe tema diasporenilor proprii. El a declarat că sprijină plecarea la cules de sparanghel a sezonierilor de care occidentul are nevoie, ca şi a celor "din profesii critice" - îngrijitorii de bătrâni - dar nu vrea ca aceştia să se întoarcă după aceea acasă, unde ar putea fi un focar de coronavirus. "Consider că este nedrept pentru bulgari, că unii merg să lucreze în Austria, de exemplu, ca îngrijitor, să câştige nu ştiu cât, dar un salariu bun, şi că atunci când contractul lor este reziliat ei revin aici aducând virusul (...) şi toată lumea va plăti pentru ei. Este corect? Nu!'', a declarat premierul bulgar. Parcă sună a voce de bărbat de stat, care ştie să-şi apere cetăţenii care muncesc pentru ţară.

3.Care va fi sursa de venit a celor care au revenit în ţară? Altă problemă de fond cu aceşti iubiţi compatrioţi - supranumiţi în folclorul urban "lotul naţional de alba-neagra" sau "galacticii", dacă provin din Spania - este una elementară, şi anume: Din ce vor trăi? Din mult lăudaţii "bani aduşi în ţară" nu prea se-arată. Sau nu e cazul celor mai mulţi. Cei care aveau bani, au rămas acolo unde îi câştigă. O doamnă scandalizată de "ce e în România asta" spunea că se întoarce în Austria pentru că mai are doar 2 euro în buzunar; strânşi după şapte ani de îngrijit bătrâni pe-acolo.

Cei care s-au întors în ţară, în timpul celor 2 săptămâni de carantină au asigurate masa şi casa, plătite din banii noştri. Dar şi aici câtă jale, câte mofturi, câte supărări...că e ciorba sleită, că n-are sos friptura, că s-a răcit gogoaşa...că sunt muşte în cameră, că scârţâie uşa, că e spartă chiuveta...După ce scapă de carantină şi, eventual, au vandalizat hotelul - ce va fi reparat tot din banii noştri - respectivii ies la drumul mare. Iohannis n-a mers, deocamdată, până acolo încât să le dea "nişte alocaţii" şi după ce ies din carantină, ca premiu de repatriere.... Lefteri, dar cu aerul de superioritate al unor şmenari de elită şi vindicativi către toată lumea de p-acilea care nu le recunoaşte "sacrificiul", falnicii diasporeni se răstesc la primarii comunelor să le dea să mănânce, că altfel le sparge biroul sau le aruncă peste gard puradeii. Sunt destule cazuri în care primarii, lăsaţi singuri în calea lupilor şi ca să scape de ameninţări, se milogesc pe la buticuri să improvizeze câte-un pachet cu haleală pentru diasporezii cărora li se cuvine totul numai pentru că s-au întors în ţară.

Criza unor surse de venituri pentru cei care nici "dincolo" nu excelau cu munca va genera un alt fel de molimă în ţară. Ameninţarea cu jafurile, din virtuală va deveni reală. Şi nu cred că este departe ziua în care vom rămâne în casă nu de frica virusului, ci a violenţelor.

Opinia Cititorului ( 10 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Foarte multi din cei venti sunt de la tara si au WC-ul in fundul curtii iar cu apa si sapunul se inteleg mai greu, multi din acesti oameni neavand posibilitatea de a face dush.. se spala cum pot, la lighean...

    Ei.. cred ca va dati seama cum se raspandeste virusu.. la tara..  

    Din ce vor trai? Drku stie... Nici romanii care aveau de bine de rau un salar minim, nu stim din ce vor trai.

    Probabil vor fura sau vor da in cap, ca nu-i vad pe baietii cu Mercedes mergand la munca cu ziua la culesul viei sau al capsunilor in Romania.  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Lasa bah cristiane ca ciorile se descurca repede, dau cu gura direct in pumnul politailor romani.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Stimate autor,cred ca ai dreptate! Frica de boala ti-a accentuat slabiciunile de caracter! Te sfatuiesc sa consulti un psiholog pana nu este prea tarziu!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Eu cred ca tu ar trebui sa consulti un psiholog. Daca nu iti dai seama ca asa sta treaba, inseamna ca ai probleme mari. Sau esti si tu unul care se trateaza pe spatele nostru. Lasilor!!!!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    ia spune matale conule' OCTAVIAN ŞTIREANU ce munci ai facut pina acum...

    sunt din ale' date politic... 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Foarte bine scris! Va felicit! Ati uitat sa mentionati ceva. Diasporezii au facut si ei ceva pentru noi. Scandal in strada. Ati vazut ce treaba buna. Vai si-amar!

     

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Lucruri care trebuiau spuse ! Nu poti sa traiesti doar in minciuna. Felicitari pentru articol !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    De ce ne este frică de întoarcerea votanților USR-PNL-PLUS? Când se călcau pin picioare la ambasade ca să voteze, erau buni?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Daca au votat candva PNL+USR nu insemna ca tot restul vietii lor sunt scutiti de responsabilitatea actiunilor, nici ca trebuie sa beneficieze gratuit de fondul de sanatate al altora. Daca Johannis nu intelege cum functioneaza sistemele democratice si capitaliste este pentru ca este specia de bugetar care daca a vrut ceva a luat. Acum face cinste din banii altora. Johannis si gasca lui de la Cotroceni nu inteleg ca asiugurarile de sanatate sunt o afacere privata si ca a comis un FURT ordinar facand cinste cu banii altora! Daca ar fi inteles cum functioneaza democratia ar fi cerut o minima asigurare medicala la frontiera si ar fi asezat lucrurile pe un fagas normal. Ar fi multe de spus acum cum dobitocii au asteptat sa se tripleze preturile echipamentelor si consumabilelor medicale si acum cumpara la pret triplu, cum DIGI ne arata zi de zi idiotii din guvern si de la Cotroceni laudandu-se ca aduc echipamente supraevaluate pe bani publici....Cum aceiasi dobitoci jucau la rupere cu alegeri anticipate in timp ce restul oamenilor normali la cap faceau provizii si organizau spitale... Cum noi stam in casa distrugand economia reala nu cea bugetara a lor bazata pe imprumutat bani in numele nostru si imprastiat printre clientii lor iar ei aduc in tara boala engros ... Daca nu erau atat d efomisti sa ajunga la putere si nu inlocuiau PSD-istii acum ar fi putut sa dea vina pe ei. Acum sa raspunda ca persoane, ca partid, ca grup de crima organizata....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    A apărut aplicația biometrica de COVID, pentru arestul la domiciliu.

    Căutați pe YouTube:

    COVID - 19 LOCKDOWN TRACKER 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS