Dinarul se apreciază după arestarea lui Karadzici

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 iulie 2008

Moneda naţională a Serbiei (dinarul) s-a apreciat ieri, în raport cu euro, după ce liderul sârbilor bosniaci Radovan Karadzici a fost arestat. Karadzici, în vârstă de 63 de ani, căutat aproape 13 ani de justiţia internaţională, fiind acuzat pentru genocid comis în timpul războiului din Bosnia (1992-1995), a fost arestat luni, în Serbia, de către serviciile speciale sârbe. Astfel, cresc şansele aderării Serbiei la Uniunea Europeană.

Goran Saravanja, analist pentru regiunea Balcanilor la "UniCredit" SpA, sucursala din Zagreb - Croaţia, a declarat: "Acest lucru va fi un factor pozitiv pentru dinar, deoarece se reflectă pozitiv asupra negocierilor de aderare a Serbiei la UE. Demonstrează că sârbii sunt deschişi la cooperarea cu comunitatea internaţională şi au voinţa politică de a respecta solicitările Tribunalului de la Haga".

Ieri dimineaţă, la ora 10:09, pe piaţa din Belgrad, dinarul era cotat la 78,2950 unităţi/euro, faţă de 78,7900 unităţi/euro la finele zilei precedente. În raport cu dolarul american, dinarul s-a apreciat cu 1,2%, la 49,0551 unităţi/dolar.

Dinarul a crescut cu 1,2 procente în raport cu moneda europeană după data de 7 iulie 2008, când un nou guvern de coaliţie pro-european a fost numit în funcţie, după două luni de negocieri. Cabinetul condus de premierul Mirko Cvetkovici a promis că va pregăti Serbia pentru obţinerea statutului de ţară membră a Uniunii Europene şi va des­chide economia pentru investiţiile internaţionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânziiRead INTEREST RATE THEORY
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2056
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4479
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0100
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb