InterCapital ETF (ICETF), parte a InterCapital Group - principalul furnizor de servicii de investiţii din Europa de Sud-Est -, a listat luni, 11 noiembrie, două noi fonduri tranzacţionate la bursă (ETF-uri) pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
Primul produs este InterCapital CROBEX10tr UCITS ETF (simbol bursier: ICCROETF), care urmăreşte evoluţia indicelui CROBEX10tr, principalul indice al Bursei de Valori din Zagreb, incluzând şi reinvestirea dividendelor. Al doilea este InterCapital EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10yr UCITS ETF (simbol bursier: ICGROETF), ce urmăreşte obligaţiuni denominate în euro emise de Guvernul României, cu scadenţe între 5 şi 10 ani.
Până în prezent, opt ETF-uri sunt disponibile pentru tranzacţionare pe Piaţa Principală a BVB.
ETF-ul InterCapital CROBEX10tr UCITS ETF, listat iniţial la Bursa din Zagreb în noiembrie 2020, reflectă performanţa celor mai lichide zece acţiuni croate şi a oferit un randament de 155% în euro în mai puţin de cinci ani, echivalentul unui randament anualizat de 21%. Fondul deţine active de aproximativ 14 milioane de euro şi peste 900 de investitori.
ETF-ul InterCapital EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10yr UCITS, gestionat activ, a fost listat pentru prima dată la Zagreb în mai 2024 şi a atras deja peste 100 de investitori, cu active de circa 0,8 milioane de euro. Potrivit ICETF, obligaţiunile româneşti în euro pe 10 ani oferă un randament de aproximativ 5,7%, peste cel al titlurilor similare din Ungaria şi Serbia (4,0-4,5%), iar spread-ul faţă de Germania se menţine ridicat, la 3,3%, faţă de mai puţin de 1% în Croaţia.
„Uram bun venit companiei InterCapital ETF la Bursa de Valori Bucureşti cu două noi ETF-uri, ceea ce reprezintă un pas important către accesul direct al investitorilor români la pieţele de capital regionale. Listarea de astăzi consolidează accesul transfrontalier pentru investitori la peisajul investiţional din Europa Centrală şi de Est. Colaborarea strânsă cu ICETF reflectă angajamentul nostru de a extinde gama de produse disponibile pe piaţa locală. Odată cu creşterea numărului de investitori - care a ajuns la 274.000 -, suntem încrezători că noile instrumente vor contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România”, a declarat Remus Vulpescu, CEO al BVB.
„Suntem încântaţi să extindem segmentul ETF-urilor disponibile la Bursa de Valori Bucureşti cu două produse care oferă investitorilor români acces direct la pieţe care anterior erau dificil de accesat. ETF-ul de acţiuni croate oferă expunere la companii cu una dintre cele mai rapide creşteri din Europa Centrală, fără obstacole legate de tranzacţii internaţionale sau custodie. ETF-ul de titluri de stat româneşti denominate în euro vizează una dintre cele mai puternice teme de investiţii de pe piaţă - randamentele ridicate - printr-o structură lichidă şi transparentă, care reinvesteşte automat cupoanele. La nivel global, investitorii s-au orientat către ETF-uri datorită eficienţei şi costurilor reduse. Nu există niciun motiv pentru care România ar trebui să facă excepţie”, a declarat Kre¹o Vugrinèić, preşedintele Consiliului de Administraţie al InterCapital ETF.
Anterior listării de astăzi, ICETF a lansat alte două ETF-uri pe piaţa locală: InterCapital BET-TRN UCITS ETF (simbol bursier ICBETNETF), listat pe 29 mai 2024, care urmăreşte performanţa indicelui BET-TRN, şi InterCapital SBITOP TR UCITS ETF (simbol bursier ICSLOETF), care urmăreşte principalul indice al Bursei din Slovenia şi a fost listat pe 18 martie 2025.
De la lansarea primului ETF InterCapital la BVB, în mai 2024, indicele BET a crescut cu 28%, ajungând la 22.785 de puncte la finalul zilei de 10 noiembrie 2025.
În total, pe Bursa de Valori Bucureşti sunt tranzacţionate în prezent opt ETF-uri, dintre care patru listate de InterCapital ETF, alături de fondurile ETF BET Patria-Tradeville, ETF Energie Patria-Tradeville, Globinvest Energy & Financials ETF şi ETF BET BRK.
Listarea celor două ETF-uri InterCapital a fost realizată cu sprijinul InterCapital Securities Ltd, care acţionează şi ca Market Maker al produselor.
Ambele ETF-uri sunt sub-fonduri ale InterCapital Umbrella UCITS ETF, administrat de InterCapital ETF d.o.o. în Zagreb, Croaţia.















































Opinia Cititorului