Statele Unite au deportat, de la începutul lunii ianuarie 2025, peste 500 de migranţi din ţări terţe către state africane, fără ca persoanele vizate să poată contesta expulzarea sau să îşi exprime temerile legate de transferuri, a denunţat joi Human Rights Watch (HRW), transmite EFE.
Într-un raport intitulat „Pentru a speria oamenii. Expulzările SUA ale cetăţenilor din ţări terţe către Africa”, organizaţia pentru drepturile omului susţine că migranţii nu puteau fi deportaţi în ţările lor de origine din cauza pericolului pe care l-ar fi întâmpinat acolo şi au fost trimişi în schimb în ţări africane cu care nu aveau legătură, relatează EFE.
Printre ţările africane care au primit migranţi deportaţi în baza unor acorduri cu administraţia preşedintelui american Donald Trump se numără Burundi, Eswatini, Liberia, Camerun, Ghana, Rwanda, Uganda, Sudanul de Sud, Republica Democrată Congo (RDC), Guineea Ecuatorială, Sierra Leone şi Republica Centrafricană (RCA), potrivit EFE.
„Deportarea persoanelor în ţări în care nu au mai fost niciodată face parte dintr-o politică americană concepută pentru a provoca suferinţă umană ca mijloc de a descuraja migraţia”, a declarat directorul interimar al programului HRW pentru SUA, Michael Garcia Bochenek, citat de EFE.
Ţări precum Eswatini, Ghana şi Sudanul de Sud au reţinut în mod arbitrar persoane deportate, care au relatat HRW că au fost tratate necorespunzător în timpul detenţiei, potrivit EFE.
Alte state, între care Camerun, Guineea Ecuatorială şi Ghana, au trimis o parte dintre deportaţi în ţările lor de origine, unde aceştia riscau să fie persecutaţi sau torturaţi, încălcând astfel principiul nereturnării prevăzut de dreptul internaţional, susţine HRW, potrivit EFE.
„Mai multe din aceste guverne africane nu doar că sunt complice la abuzurile americane, ci au încălcat şi drepturile omului ale acestor persoane deportate, inclusiv prin reţineri arbitrare şi, în unele cazuri, trimiţându-le înapoi în ţări de unde au fugit din cauza pericolului”, a adăugat Bochenek, citat de EFE.
Cel puţin 12 dintre persoanele deportate se identificau drept lesbiene, gay, bisexuale sau transgender şi au fost trimise în ţări africane care penalizează relaţiile între persoane de acelaşi sex sau manifestările romantice publice între persoane de acelaşi sex, potrivit HRW şi EFE.
Printre acestea se numărau refugiaţi cărora Statele Unite le acordaseră protecţie din cauza riscului de persecuţie în ţările de origine pe criterii legate de orientarea sexuală sau identitatea de gen, relatează EFE.
Persoanele intervievate de HRW au descris şi un tratament „abuziv” în timpul zborurilor din Statele Unite, unii migranţi afirmând că au fost ţinuţi cu cătuşele la mâini timp de 18 ore sau mai mult şi că au primit „puţine sau deloc” informaţii despre destinaţia lor, potrivit EFE.
Nici condiţiile din ţările în care au ajuns nu au fost mai bune, susţine HRW, conform EFE.
Un bărbat etiopian în vârstă de 35 de ani a declarat pentru HRW că a fugit în Statele Unite după ce fusese închis şi torturat în ţara sa şi că un judecător i-a interzis să fie returnat în Etiopia din cauza riscului de a fi torturat din nou acolo, relatează EFE.
Bărbatul a mai spus că, după ce a refuzat să semneze un formular de plecare voluntară, un agent al ICE din Statele Unite l-a semnat în locul său, potrivit EFE.
HRW a cerut Statelor Unite să oprească expulzările solicitanţilor de azil şi refugiaţilor către ţări terţe şi a îndemnat guvernele africane să anuleze acordurile încheiate cu Washingtonul pentru primirea acestor migranţi, transmite EFE.
Potrivit HRW, aceste acorduri implică adesea plăţi de milioane de dolari din partea guvernului american, relatează EFE.
Curtea Supremă a Statelor Unite a autorizat la 29 septembrie administraţia preşedintelui Donald Trump să reia temporar politica de trimitere a deportaţilor în ţări terţe, lăsând în aşteptare deciziile instanţelor inferioare care solicitau ca persoanele vizate să fie informate despre ţara de destinaţie şi să poată contesta transferul înainte de expulzare, potrivit EFE.
Astfel, Statele Unite pot continua programul până când instanţa supremă va audia în decembrie argumentele referitoare la legalitatea acestei politici, înainte de a pronunţa o decizie finală în acest caz, care ar urma probabil să fie dată la mijlocul anului 2027, relatează EFE.
De la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025, peste 25.000 de migranţi au fost trimişi în 29 de ţări terţe în cadrul acestei politici, potrivit datelor colectate de organizaţii şi mass-media americane, citate de EFE.



























































Opinia Cititorului