Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Occidentul că recurge la „metode teroriste” pentru că nu a reuşit să înfrângă Rusia „pe câmpul de luptă”, în acest context Putin face referire la atacurile cu drone ucrainene asupra unor obiective din spatele frontului rusesc, relatează EFE.
„Fiind incapabili să înfrângă Rusia pe câmpul de luptă, mizează acum pe metode în mod deschis teroriste în lupta lor împotriva poporului nostru, dar poporul Rusiei nu va fi niciodată doborât de nimeni. Asta nu s-a întâmplat niciodată şi nici nu se va întâmpla”, a afirmat preşedintele Putin când s-a adresat deputaţilor Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, reuniţi la Kremlin.
Şeful statului rus se referă la sprijinul ţărilor europene pentru atacurile inamice asupra fabricilor militare, rafinăriilor sau depozitelor de comerţ electronic de pe teritoriul Rusiei, potrivit sursei citate.
„Poporul nostru multinaţional a răspuns încercărilor istorice şi presiunii agresive externe cu unitate internă. Întotdeauna a fost aşa şi este exact ceea ce se întâmplă şi acum”, a subliniat el.
Vladimir Putin a denunţat faptul că, de la începutul războiului din Ucraina, la sfârşitul lunii februarie 2022, Occidentul a pus în mişcare „la maximum maşinăria sa rusofobă” şi a încercat să provoace „divizarea” în societate prin încercarea sa să 'strângă laţul' asupra economiei şi sistemului financiar şi bancar al Federaţiei Ruse, conform publicaţiei.
Cu toate acestea, preşedintele rus a asigurat că toate sancţiunile adoptate împotriva Moscovei, în realitate, fac mai mult rău iniţiatorilor lor decât Rusiei, potrivit sursei.
Preşedintele Putin a mai spus că sistemul politic rus „este pregătit să apere ţara şi este capabil împreună cu societatea să răspundă ferm la orice acţiune ostilă”, informează sursa citată.
De asemenea, s-a arătat convins că deputaţii vor acorda atenţie atunci când vor aproba viitorul buget trienal atât în ceea ce priveşte apărarea naţională, care reprezintă 40% din cheltuielile totale, cât şi programele sociale, potrivit publicaţiei.
Deşi peste două treimi din ruşi susţin oprirea ostilităţilor, conform sondajelor, preşedintele Putin a insistat şi cu această ocazie că soldaţii ruşi care luptă în Ucraina de aproape patru ani şi jumătate „sunt susţinuţi de întreg poporul, de întreaga societate”, conform publicaţiei.
„Ne vom atinge obiectivele şi împreună vom face totul pentru victorie, pentru Rusia”, a spus el, menţionează sursa.
Liderul de la Kremlin a asigurat că momentul actual reprezintă „una din etapele cele mai decisive” din istoria Rusiei deoarece „este în joc soarta şi viitorul ţării”, conform publicaţiei citate.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 16:58)
Cel mai mare terorist al planetei are tupeul sa ii acuze pe altii de terorism!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 17:02)
Sovieticii au folosit metoda întoarcerii portofelului dintotdeauna. :
Tezaurul nu ni l-au furat, noi i-am obligat să ni-l țină fără pretenții de returnare.
Poporul nostru multinațional e ultima speranța a oligarhiei kaghebiste, materialul de cernoziom venind de la periferia măreței noastre federații. :
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.07.2026, 17:26)
„Ne vom atinge obiectivele şi împreună vom face totul pentru victorie, pentru mujicia”:-)…cu cine iti “atingi obiectivele” nea caisa, ca la noua mobilizare din Octombrie iarasi iti rup mujicii granitele:-), ho,ho,ho, iarasi vedem din spatiu cozile de mujici “iubitori de patrie” cum deschid sezonul de Iarna…ultimul sa stinga lumina ca in Crimeea au stins-o Ucrainienii de o luna…tot “elore”:-)