Electromontaj devine acţionar majoritar al Hidroconstrucţia

F.D.
Companii / 21 noiembrie 2022

Electromontaj devine acţionar majoritar al Hidroconstrucţia

Electromontaj îşi extinde portofoliul, prin noul parteneriat economic şi corporativ cu Hidroconstrucţia. În urma autorizării tranzacţiei de către Consiliul Concurenţei, Electromontaj SA, devine acţionar majoritar al Hidroconstrucţia SA, companie românească specializată în domeniul construcţiilor hidroenergetice şi hidrotehnice, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

"Acest pas este parte din strategia de expansiune a business-ului nostru atât pe plan intern cât şi extern şi mă bucur că o companie românească cu o tradiţie şi expertiză la fel de puternică în domeniul construcţiilor energetice, se va alătura grupului Electromontaj. Investiţia în Hidroconstrucţia vine ca o mişcare strategică naturală, având în vedere parcursul similar al celor două companii şi care nu face decât să întărească misiunea Electromontaj, aceea de a susţine tranziţia globală spre un viitor sustenabil, bazat pe energie electrică ", declară Ionuţ Tănăsoaica, CEO Electromontaj.

"Ne bucurăm că am găsit în Electromontaj partenerul potrivit pentru a duce mai departe peste 70 de ani de realizări şi expertiză în domeniul construcţiilor energetice şi că vom contribui astfel la crearea unui viitor sustenabil din punct de vedere energetic", declară Mihăiţă Fundeanu, Director General Hidroconstrucţia.

Conform sursei citate, investiţia grupului Electromontaj în Hidroconstrucţia va consta în sinergii la nivel de grup, transfer de bune practici şi expertiză, precum şi sprijin financiar pentru îmbunătăţirea fluxului de lichidităţi din Hidroconstrucţia SA şi a subsidiarelor acesteia.

Grupul Electromontaj a înregistrat la finalul anului 2021 la nivel consolidat o valoare a activului net (capitaluri proprii) de 471 milioane lei, o cifră de afaceri de 472 milioane lei şi un profit net de 25,5 milioane lei.

Conducerile Electromontaj şi Hidroconstrucţia sunt încrezătoare în viitorul comun al celor două companii emblematice ale industriei româneşti, viitor orientat spre consolidarea unui grup de construcţii în domeniul energiei prezent şi activ atât pe plan local cât şi global, cu un colectiv de peste 3.000 angajaţi, cu capital privat românesc, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro