E.ON Energie şi Transavia vor construi şase centrale fotovoltaice

V.G.
Companii / 16 noiembrie 2022

E.ON Energie şi Transavia vor construi şase centrale fotovoltaice

E.ON Energie România dezvoltă parteneriatul tradiţional cu Transavia şi în zona soluţiilor energetice regenerabile, urmând să construiască şase centrale fotovoltaice pentru unităţi de producţie din Transilvania şi Banat, pe o suprafaţă de 4,5 hectare, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

Conform sursei citate, valoarea totală a proiectelor de producere a energiei verzi depăşeşte 2,9 milioane de euro.

Vor fi instalate, pe sol, 6.608 panouri fotovoltaice, cu o putere totală de 3.568 kWp, în localităţile Unirea şi Pâclişa din jud. Alba, Cristian din jud. Sibiu, Gligoreşti din jud. Cluj, Cristuru Secuiesc din jud. Harghita şi Bocşa din jud. Caraş-Severin. Cele şase centrale vor produce anual circa 4.600 MWh energie electrică.

"Suntem într-o perioadă de tranziţie energetică şi remarcăm interesul tot mai ridicat pentru soluţii de producere a energiei din surse regenerabile. Primele panouri fotovoltaice pentru partenerii de business le-am instalat în 2019 şi de atunci am crescut an de an în acest domeniu. Parteneriatul cu Transavia este o demonstraţie clară a faptului că viitorul aparţine energiei verzi şi că sustenabilitatea unei companii este o condiţie necesară pentru dezvoltarea şi consolidarea poziţiei în piaţă, indiferent că eşti furnizor de soluţii energetice sau beneficiarul direct al acestora", declară Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro