Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”

"Eurobank" vinde o participaţie în subsidiara sa din România, "Bancpost"

Dumitru Coman
Bănci-Asigurări /

"Eurobank" vinde o participaţie în subsidiara sa din România, "Bancpost"

"Eurobank" este în căutarea unui partener strategic pentru achiziţionarea unei participaţii în subsidiara sa din România, "Bancpost", deoarece încearcă să-şi reducă expunerea peste hotare, au declarat vineri, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

"Eurobank" este, de asemenea, prezentă în Bulgaria, Serbia şi Cipru. Conform acordului încheiat cu autorităţile de concurenţă din Uniunea Europeană, până în 2018 Eurobank trebuie să vândă active în afara Greciei în valoare de 8,7 miliarde de euro, informează Agerpres.

În prezent, banca elenă deţine peste hotare active evaluate la aproximativ 11,2 miliarde de euro.

Un bancher de la "Eurobank" a declarat: "Am angajat HSBC şi Mediobanca pentru a găsi un "partener strategic" care să achiziţioneze o participaţie în Bancpost. Astfel banca îşi va reduce activele deţinute în România şi îşi va îndeplini angajamentele privind reducerea expunerii peste hotare".

"Bancpost", cu active totale de 3,1 miliarde de euro şi 2.255 angajaţi, are o reţea de 148 de sucursale în România, fiind astfel una dintre cele mai mari pieţe ale "Eurobank" din afara Greciei.

Un alt bancher "Eurobank" a afirmat: "Nu vrem să ne retragem complet din România, dar nu putem furniza subsidiarei capital suplimentar pentru sprijinirea creşterii. Dacă un partener strategic achiziţionează o participaţie în Bancpost, expunerea noastră va fi redusă, conform angajamentelor".

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) deţine 2,4% din "Eurobank", al treilea creditor elen. În decembrie, "Eurobank" a finalizat vânzarea subsidiarei sale ucrainene, "Universal Bank", către grupul financiar "TAS" din Ucraina.

Tranzacţia este în conformitate cu planul de restructurare al Eurobank, aprobat de Comisia Europeană, şi nu va afecta nivelul capitalului grupului bancar elen.

În 2014, "Eurobank" anunţase că a acceptat să-şi vândă divizia ucraineană pentru 95 milioane de euro.

Cele patru mari bănci greceşti, "National Bank of Greece", "Piraeus Bank", "Alpha Bank" şi "Eurobank", sunt prezente şi pe piaţa din România.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotnari
Gala Anis
Leap

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS