Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu: 809 evenimente în program

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 9 iunie

Sursa foto: facebook / FITSibiu

Sursa foto: facebook / FITSibiu

Unul dintre marile festivaluri de teatru ale Europei a intrat în linie dreaptă. Preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), actorul Constantin Chiriac, a anunţat că s-au vândut trei sferturi din bilete, programul festivalului fiind disponibil pe site-ul oficial www.sibfest.ro. Conform organizatorilor: "Constantin Chiriac a anunţat că trei sferturi din biletele puse în vânzare pentru această ediţie sunt deja epuizate şi că peste jumătate din evenimentele incluse în programul din acest an sunt oferite publicului cu acces gratuit, astfel încât întreaga comunitate să poată fi #ParteDinMiracol". Până în acest moment, FITS are 809 evenimente incluse în program şi aşteaptă aproximativ 5.000 de participanţi din 75 de ţări. Potrivit organizatorilor Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, la ediţia din acest an vor putea fi văzute şi 17 expoziţii de pictură, fotografie, desen, gravură, grafică, artă decorativă, sculptură, cămăşi şi costume tradiţionale. Aplicaţia FITS este şi ea adusă cu toate informaţiile la zi, permite personalizarea programului şi multe alte facilităţi şi este disponibilă pentru descărcare atât în Google Play, pentru Android, cât şi în AppStore, pentru iOS. FITS va avea loc în perioada 23 iunie - 2 iulie, când tot centrul municipiului Sibiu va fi transformat într-o imensă scenă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
hidroelectrica.ro
asbis.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

22 Sep. 2023
Euro (EUR)Euro4.9675
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6709
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7134
Gram de aur (XAU)Gram de aur289.1272

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ahkawards.ro
roenergy.eu
cnipmmr.eu
gotech.world
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb