Franklin Templeton sărbătoreşte, luni, preluarea conducerii Fondului Proprietatea

Ş.C.
Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 18 septembrie 2010

Conducerea Franklin Templeton Investments sărbătoreşte, luni, la Palatul Bragadiru, numirea Grupului ca administrator al Fondului Proprietatea.

Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat, în AGA de pe 6 septembrie, preluarea conducerii Fondului de către Franklin Templeton, la mai bine de un an de când compania americană a câştigat competiţia pentru administrarea Fondului. Acesta s-a angajat să listeze Fondul la Bursa de Valori Bucureşti, la începutul anului viitor, şi, ulterior, la Bursa londoneză.

Între timp, un fond de investiţii de sub umbrela Franklin Templeton a intrat în acţionariatul Bursei de Valori Bucureşti, achiziţionând circa 2% din titlurile BVB, potrivit unor surse. Reprezentanţii companiei americane nu au confirmat, până acum, că participaţia achiziţionată ar fi de 2%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Am impresia ca si acest fond este un mic sau mai mare FNI ??Oricum acolo unde statul este coparticipant nu te poti astepta decat la gauri financiare sau la hotii.Vom vedea.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb